Stenogramele ucid orice speranță

Au fost aleși sau numiți să se îngrijească de viitorul țării și al românilor, dar „stenogramele” arată că „patria și norodul” sunt lăsate de izbeliște, „tagma jefuitorilor” fiind preocupată numai și numai de propria căpătuire.

 

Ce sunt stenogramele? Sunt noile forme de comunicare politică bazate pe interese reciproce, deoarece asta aflăm din transcripturile unor convorbiri telefonice dintre Sorin Blejnar, omul cu banii, și „acoliții” săi, între care, să sperăm că e cu totul întâmplător, și dl președinte Băsescu. Nu stenogramă, ci transcript Denumirea de „stenograme” nu se justifică de moment ce nu a stat nimeni să stenografieze convorbirile public-private in live. Replicile s-au transcris fără a se folosi semnele speciale ale „scrierii scurte”(stenogramă), ci litere și cuvinte obișnuite. De aceea le vom numi „transcript”. A se mai observa că telefonul, pe linie secretizată în cazul președintelui, a devenit calea preferată de transmitere a anumitor tipuri de mesaje directe și indirecte, adesea codate parțial cu simboluri naive ca „nașul”, „băiatul”, „fata”, „hârtie”, „joc”, „șmecherie”, „ciori”, „ăla” etc. sau cu exprimări sibilinice, subînțelesuri, elemente lexical-frazeologice prefabricate, cu întreruperi și pauze „inteligente”. Toți „comunicatorii” se consideră lideri puternici, vorbind de „(prim) ministrul meu” sau la per tu: „am vorbit și cu Elena”…(?) Cică de rușine… Orice psiholog poate motiva tentația personajelor cu funcții înalte de a evita contactul față către față atunci când este vorba de hoții, puneri la cale, complicități, ilegalități sau „închiderea ochilor”. Te pomenești că le va fi fiind rușine. În fapt, nici lor nu le vine a crede cât de jos au putut coborî. Se vede clar din transcripturile publicate până acum că guvernările PDL au avut în frunte oameni lipsiți de autoritate și de putere de decizie, hotărârile fiind luate de inși ca Blejnar: de la el se dădea OK-ul pentru controalele financiare, de la el plecau aprobări și intervenții pentru te miri ce, el angaja pilele tuturor aranjorilor de tip Mircea Toader, el stabilea agendele de lucru ale altor organe, inclusiv legate de justiție și finanțe publice. Serviciul de personal Cu Sorin Blejnar, Constantin Ostaficiuc, Mircea Toader… nici nu mai era nevoie de agenții guvernamentale de personal, ceea ce explică degringolada economică de după plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din Palatul Victoria și dezorganizarea serviciilor publice prin numiri arbitrare de șefi politici. La fel se explică și scăderea încasărilor la ANAF și creșterea evaziunii fiscale prin iertarea sau păsuirea clienților de partid. Infracțional a fost și excesul de zel în a controla și a executa silit de preferință mediile economice lipsite de dorința de a cotiza la partid. Din perioada recentelor guvernări ne vin zilnic lovituri, multe cu consecințe grave asupra bugetului, precum retragerile a 3-4 miliarde de euro fonduri europene. Pentru credibilitate, să dăm cuvântul dlui ambasador al SUA, Mark Gitenstein, să prezinte „Prioritățile pentru România” ale Camerei de Comerț Americane: „România, ca și alte economii postcomuniste, este ca o piramidă inversată. Aveți 3 milioane de angajați în sectorul privat care plătesc impozite, care susțin 15 milioane de români. Sunt 3 milioane de români în economia gri care nu plătesc taxe. Evaziunea fiscală este atât de prevalentă în România încât depășește bugetul statului”. Astăzi alții sunt de vină…? Foarte grijuliu cu imaginea PDL și a liderilor săi, dl ambasador „uită” să ne spună că la Cotroceni în ultimii 8 ani a fost dl Băsescu, iar la guvernare, partidul acestuia de suflet și asta în două reprize: 2004 – 2006 și 2008 – 2012. La fel de adevărat este că trebuie să adăugăm și neroziile și incompetențele guvernărilor anterioare, dar vina principală e a PDL, a activității și a inactivității sale. Deoarece nu presuspendarea, ci sporirea procentelor de absorbție a fondurilor europene pe baza cărora să se dezvolte infrastructura și piețele de capital era necesară ca apa și ca aerul pentru fundamentarea bugetului 2013. Tocmai asta reflectă transcripturile: că executivele anilor 2008 – 2012 (mai) erau depășite de situație, lăsându-se pe mâna altor policy makers ca Blejnar, al cărui grup alcătuit din general, judecător, procuror, finanțist, bancher, parlamentar, președinte… controla zonele sensibile ale banului public. Iată de ce de ani buni anchetele Curții de Conturi cu jafuri de miliarde și miliarde de euro nu au trezit și nu trezesc atenția nimănui.