Într-o lume nebună sau, mai bine spus, condusă de nebuni, şi la evoluţia actuală la care nu mă aşteptam, un proces masiv de resetare a economiilor (un termen nou şi adecvat!) se petrece sub ochii noştri, în regim de maximă urgenţă. Este vorba despre reînarmarea statelor democratice care, practic, excludeau implicarea lor într-un conflict direct sau să fie puse în faţa unei ameninţări reale. Iar această necesitate de a se pregăti de conflict deschis (latinii spuneau că, dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!), presupune măsuri de alocare financiară masivă în înzestrare militară, comenzi de tehnică de război, redeschiderea sau adaptarea fabricilor capabile să producă arme şi muniţii etc. Dar şi pregătirea populaţiei sub aspect psihologic la „vremuri de război”, cu privaţiuni, drame şi tragedii în familii.
Această adaptare de nevoie, valabilă şi pentru România, are şi va avea consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung. Iar acestea sunt negative în imensa majoritate dar, surprinzător, şi pozitive, realitate demonstrată în cursul ultimelor conflicte, dar mai ales în timpul Războiului Rece. Consecinţele negative sunt generate, pe plan economico-social, de cheltuielile neproductive (facem arme şi muniţii care nu contribuie la creşterea nivelului de trai, din contra!). Investiţiile în zona militară drenează (voit sau forţat, inclusiv în ţări democratice!) creierele sclipitoare ale naţiunilor, care vor lipsi din zona dezvoltării civile. Producerea de arme şi vânzarea lor este considerată pe drept „comerţ cu moartea”, iar victimele sunt cele care declanşează conflictele. În plus, armele devin şi obiecte ale unui „comerţ murdar”, aprovizionând state agresoare, regimuri dictatoriale sau grupări teroriste. Embargourile impuse pentru blocarea aprovizionării acestor entităţi s-au dovedit de fiecare dată uşor de încălcat.
Înarmarea şi finanţarea ei de state are unele consecinţe pozitive, întrucât cercetarea în domeniu a deschis de multe ori şi posibilitatea de a îmbunătăţi producţia civilă prin adaptarea rezultatelor. Un cercetător german a descoperit modul de a fabrica cauciuc sintetic şi benzină sintetică, fapt care a prelungit, în ciuda embargoului, războiul cu 2 ani, spun specialiştii. O ironie tragică este că acel cercetător era evreu! Un alt efect pozitiv al reînarmării în această perioadă (şi totdeauna!) este că blochează ambiţiile dictatorilor, ştiut fiind că nu cunosc decât limbajul forţei. Democraţia, libertatea şi confortul material şi spiritual costă, iar reducerea cheltuielilor militare, după încheierea Războiului Rece, nu s-a dovedit o iniţiativă bună. Atâta timp cât există dictatori!
Fiind vorba despre producţie în cantităţi imense şi despre costuri astronomice, reînarmarea are şi efecte economice diferite de la un stat la altul. „Regii înarmării”, cum erau numite cele două superputeri în secolul XX (SUA şi URSS), continuă producţia şi comerţul cu arme în ritm intens, chiar dacă Rusia este clar depăşită tehnologic (cumpără din Iran şi Coreea de Nord!). Alături de cele două ţări au apărut, ca o mare putere în domeniul producţiei de arme, China (a depăşit mult Rusia), dar şi o serie de „baroni” ai înarmării şi furnizării de arme, precum Franţa, Marea Britanie, Coreea de Sud, India etc. Din „comerţul cu moartea” câştigă cei de mai sus pe plan financiar, iar cei care se înarmează constant vizează câştiguri pe plan geopolitic. Voi vorbi altă dată despre acest aspect.
Întrebarea finală este: va fi o lume mai bună? Urmează sfârşitul dictatorilor sau a lumii? Şi se va întâmpla în acest secol! Să nu dormim liniştiţi!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii