Bătălia politică s-a încins ca niciodată în aceşti 30 de ani de fondare a unui regim democratic. Îi zicem bătălie politică, deşi în fapt este o încăierare între reprezentanţii a două tendinţe ireconciliabile: continuăm sau nu lupta împotriva corupţiei, ne mai batem pentru integrarea profitabilă în structurile Uniunii Europene sauCiteşte

Că politică în România se învaţă la locul de muncă şi se face după ureche este clar ca bună ziua pentru orice analist ori jurnalist independent şi de bună-credinţă, singurul lucru care contează fiind câştigarea prin orice mijloace a puterii. De aceea nu-mi vine a crede că partidul care aCiteşte

În majoritatea ţărilor Uniunii Europene, confruntarea politică are câteva limite constituţionale şi de bun-simţ care nu permit nici partidelor, nici liderilor aventurieri iniţiative împotriva binelui comun, a unităţii naţionale şi a coeziunii populare interne, iar orice derivă de la aceste idealuri seculare este aspru pedepsită nu numai de legi, ciCiteşte

Nu-mi plac dihotomiile, cu atât mai puţin cu cât ele sunt pur teoretice, dar asta nu înseamnă că nu ne pot fi de ajutor în înţelegerea unor fapte de viaţă. De pildă, de Paşti am înţeles că, fără dihotomii, fără maniheisme, fără bătălia între bine şi rău, deci cu oCiteşte

Nu cred că s-a mai văzut vreodată o împerechere mai bizară de cuvinte în titluri, la fel cum nu cred că s-a mai văzut altundeva decât în România o împerechere de fapte politice mai bizare ca acum. Cu toate acestea, bizareriile politice continuă: deşi social-democraţia e o ideologie care împleteşteCiteşte

Sub raport doctrinar-ideologic, politica partidelor româneşti nu depăşeşte genunchiul broaştei: politicienii, mai toţi, nu reuşesc să vadă şi să treacă dincolo de propriul gard şi de hotarul partidului, iar atunci când îndrăzneala şi tupeul îi dau afară din casă, aplică lecţia învăţată de la întâiul(?) şmecher român, Pepelea: acesta îşiCiteşte

Personajul a stârnit mirarea şi curiozitatea de când a fost numit la Justiţie. Deşi era rectorul celei mai vechi universităţi din România, lumea în care se învârtea nu-l prea aplauda, iar el voia să fie în centrul atenţiei. De unde provenea mirarea? Dintr-o aroganţă, mai degrabă o fudulie, şi unCiteşte

Abia pe 8 aprilie am înţeles esenţa atacurilor deplorabile asupra procurorului general, Augustin Lazăr: se aflase din timp că dosarul Revoluţiei (e ultima dată când îi mai ortografiez numele cu majusculă!) fusese încheiat şi urma să fie predat judecătorilor pe 8 aprilie 2019 şi, ca atenţia publicului să fie distrasă,Citeşte

A fost o vreme când populiştii români au dus-o bine: minciunile lor, oricât de gogonate, găseau foarte mulţi fraieri să le creadă, iar manipularea electoratului aducea câştiguri nesperat de mari la urne. Mai ales minciunile în care mureau ei de drag pentru Rromânia şi rrromâni, pentru biserica strămoşească şi DumnezeuCiteşte

Meteahna duplicităţii mesajului politic al puterii de guvernământ nu e nouă. România devenise „celebră” pe vremea regimului Ceauşescu pentru discrepanţele vizibile de la o poştă între ceea ce scria în legi şi documente de partid şi ceea ce se întâmpla în realitate: aveam cea mai umană dintre societăţi, dar cetăţeniiCiteşte