Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier pe DN 2.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, accidentul rutier s-a produs pe raza municipiului Fălticeni, fiind implicate două autoturisme.
Aflăm că la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În eveniment au fost implicate trei persoane. Găsite conştiente şi cooperante, toate au fost transportate la spital.
Traficul rutier pe DN 2/ E85 a fost blocat temporar.
Un şofer a pătruns pe contrasens, lovind un autoturism condus regulamentar
Potrivit datelor din anchetă, miercuri, la ora 13:20, un şofer ce conducea un autoturism Volkswagen pe strada Sucevei din Fălticeni dinspre Suceava spre Fălticeni.
El a pătruns fără drept pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism Dacia Duster condus regulamentar de o femeie.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto şi a unei pasagere din VW, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Fălticeni.
Toate cele trei victime au fost transferate ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava pentru investigaţii suplimentare.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului Volkswagen, în acest caz fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)
























Comentarii