Megastarul american Taylor Swift a dat startul turneului său record în Europa, ieri, la Paris, con-certele din capitala Franţei fiind urmate de reprezentanţii la Lyon, Madrid, Londra şi München, transmite AFP.
„The Eras Tour”, care a debutat în martie 2023 în Statele Unite, a devenit la sfârşitul anului trecut primul turneu din istorie care a vândut bilete în valoare totală de peste un miliard de dolari. O cifră care se preconizează că se va dubla, cel puţin, până la concertul final din Canada, în decembrie.
Acest spectacol cu o durată precisă de trei ore şi 20 de minute, cu care cântăreaţa a traversat deja America, Asia şi Australia, include piese de pe cele zece albume (de la „Taylor Swift” din 2006) care au propulsat-o pe artistă de la statutul de cântăreaţă de country în ţara sa natală la cel de cea mai cunoscută vedetă pop internaţională, cu 110 milioane de ascultători pe lună pe Spotify (comparativ cu 70 de milioane în cazul lui Beyoncé sau Dua Lipa).
La fiecare dintre cele patru concerte de la Paris, până duminică, vor fi aproape 42.000 de fani pe La Défense Arena, dintre care 20% americani şi 10% europeni, potrivit cifrelor furnizate AFP de către această sală.
Pentru a-şi procura biletul de acces, după multe ore de stat la coadă, fanii au cheltuit, în medie, 180 de euro, a declarat Bathilde Lorenzetti, vicepreşedinte al Paris La Défense Arena. În plus, sala a dublat în mod excepţional punctele de vânzare pentru produse derivate.
Cel de-al şaselea turneu o va duce apoi pe cântăreaţa americană Taylor Swift, care a luat atitudine împotriva „trumpismulu” în 2018, în Suedia, Portugalia, Spania, din nou în Franţa, la Lyon, la 2 şi 3 iunie, Regatul Unit, Irlanda, Ţările de Jos, Elveţia, Italia, Germania, Polonia şi Austria şi din nou în Regatul Unit.
Fiecare reprezentaţie se preconizează că va avea un impact considerabil asupra economiei locale. Diferite studii evaluează impactul în Statele Unite la o sumă cuprinsă între 5 şi 10 miliarde de dolari.



























Comentarii