> Pompierii au reuşit să oprească propagarea flăcărilor la construcţiile învecinate
Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la o casă de locuit din Straja. Pompierii au reuşit să limiteze propagarea flăcărilor la construcţiile vecine.
Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la faţa locului au intervenit iniţial pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi cei ai Detaşamentului Rădăuţi, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2. La locul incendiului au intervenit ulterior şi pompierii voluntari de la SVSU Straja şi Bilca.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul casei de locuit, cu pericol de propagare la construcţiile învecinate.
Pompierii au localizat în timp scurt incendiul la nivelul acoperişului, fiind înlăturat pericolul de propagare la vecinătăţi.
În incendiu au ars acoperişul casei de locuit şi al unei anexe, corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 160 mp pătraţi şi s-au degradat bunuri din interiorul acestora.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, arată sursa citată.
Din fericire, nu s-a înregistrat victime (casa nefiind locuită în momentul izbucnirii incendiului); pompierii au salvat locuinţele învecinate. (N.B.)
























Comentarii