Arhivă pentru mai, 2011

Garanții

Garanții

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Într-o lume normală te bizui pe cel ce-ți oferă garanții. Și, când acestea vin din partea unui ministru, se cade să crezi că-s garanții incontestabile; ar putea fi înțelese chiar a fi garanții guvernamentale. Deși parcă nu total convinși (că deh, au fost destule cazuri în care ni s-au oferitCiteşte

Transportarea gunoiului la Botoșani sufocă Primăria Suceava

Transportarea gunoiului la Botoșani sufocă Primăria Suceava

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Potrivit autorităților locale și județene, prima celulă de la Moara trebuia dată în folosință la finele anului 2010, mai apoi în primăvara lui 2011 > Edilul-șef, Ion Lungu, regretă că proiectul de amenajare a noului depozit ecologic de la Moara nu se află sub gestiunea municipiului Suceava, ci aCiteşte

Hotărârea n-a venit, iar șomajul bate la ușă

Hotărârea n-a venit, iar șomajul bate la ușă

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primarul orașului Solca, Valeruț Țăranu Hofnăr, speră ca miercuri, la ședința de Guvern, să fie aprobată și hotărârea așteptată pentru înființarea căminului de bătrâni, dar până atunci cei 42 de foști salariați ai spitalului localității pot opta pentru a intra în șomaj.   Primarul ne-a a precizat ieri că oameniiCiteşte

Un program care va exclude total raportările duble

Un program care va exclude total raportările duble

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Șefa Secției Diabet, Nutriție și Boli Metabolice de la Spitalul Județean Suceava, dr. Gabriela Crețeanu, coordonatorul Centrului Județean de Diabet, consideră binevenită implementarea Registrului național de diabet zaharat, prin care va exista un sistem informatic unic în toate centrele județene de diabet, în felul acesta putând fi evitate eventualele raportăriCiteşte

„Ruslan” și „Non-Stop”, printre premiații Marelui Premiu al municipiului Sibiu

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Doi cai de sport aparținând Hergheliei de la Rădăuți, „Ruslan” și „Non-Stop”, au făcut față cu brio concurenței la Concursul național de sărituri peste obstacole „Marele Premiu al municipiului Sibiu”.   Concursul de sărituri peste obstacole s-a desfășurat între 27 – 29 mai și cu participare record: aproximativ 120 deCiteşte

Poștărița „tâlhărită” în Ițcani se va supune testului adevărului

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cătălina Mioara Hrițcu, de 41 de ani, din municipiul Suceava, poștărița care s-a declarat tâlhărită în timp ce se afla pe drumul european E 85, pe raza municipiului Suceava (la ieșirea din cartierul Ițcani), fiind deposedată de suma de 15.069 lei, prin amenințare, de doi bărbați necunoscuți, ce se deplasauCiteşte

Zilele Sucevei, tot mai sărace

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Primăria va da pentru manifestări 30.000 de lei, iar cu 50.000 de lei va veni și Iulius Mall > Anul trecut, primăria a scos de la vistieria comună 50.000 de lei, în 2009 fiind cheltuită suma de 70.000 de lei   Municipalitatea suceveană s-a asociat cu Iulius Mall înCiteşte

Trei premii pentru studenții Universității Suceava

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  La cea de-a XVIII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”, desfășurat săptămâna trecută la Universitatea „Ștefan cel Mare”, echipajele universității au obținut un premiu III și două premii speciale. Echipa formată din studenții Teodor Lefter, Leonte Levința, Bogdan Rotariu și Mihai Burgheaua, îndrumați de prof. Alex Larionescu și Șefan GheorgheCiteşte

Criza face găuri în pușculița municipală suceveană

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

➢ Guvernul își ia mâna protectoare de pe administrațiile locale, sumele defalcate de la centru înscriindu-se, pe an ce trece, pe o pantă tot mai descrescătoare   Criza economică începe să se facă din ce în ce mai mult simțită și în administrația locală suceveană, golurile din vistieria comună fiindCiteşte

Colegiul „Petru Rareș”, singurul „integralist” din țară

31 mai 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Colegiul Național „Petru Rareș” este, pentru a doua oară consecutiv, singurul liceu „integralist” din țară la examenul pentru obținerea diplomelor Sprachdiplom, toți cei 18 elevi ai colegiului participanți la examen obținând această diplomă.   Festivitatea de înmânare a diplomelor Sprachdiplom, oferite de statul german elevilor de la clasele bilingve, s-aCiteşte

Sumarul ediţiei: