Diana Buzoianu trimite procurorii în pădure

> Pe drumurile forestiere, inclusive cele din judeţul Suceava, au fost tăiate cablurile de alimentare ale camerelor video

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că a făcut plângere la Parchetul General, pentru că pe drumurile forestiere sunt vandalizate camerele video.

„Am făcut plângere la Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după vandalizarea camerelor video care monitorizează drumurile forestiere, camere care fac parte din noul sistem naţional de monitorizare video a transporturilor de material lemnos finanţat din PNRR”, anunţă Buzoianu. Ea susţine că mai multe puncte de monitorizare au fost afectate.

„La acest moment, 9 puncte de monitorizare instalate în judeţele Suceava, Neamţ, Prahova şi Maramureş (din totalul de 331 deja instalate la nivel naţional) au fost afectate prin tăierea cablurilor de alimentare, reorientarea camerelor, acoperirea acestora cu vopsea, forţarea cutiilor metalice de protecţie sau sustragerea unor componente.

Nu tratăm aceste fapte ca simple acte izolate de vandalism. Vorbim despre echipamente publice, cumpărate din bani europeni, instalate pentru a proteja pădurile României şi pentru a întări capacitatea statului de a combate tăierile ilegale şi transporturile ilegale de lemn. (…) Plângerea penală vizează infracţiunile de distrugere şi furt calificat, precum şi orice alte infracţiuni care vor rezulta din cercetări. Ministerul Mediului se constituie parte vătămată şi parte civilă, urmând ca prejudiciul să fie stabilit după finalizarea evaluării tehnice a componentelor distruse, deteriorate sau sustrase şi a costurilor necesare pentru repunerea în funcţiune a infrastructurii afectate.

Printre incidentele documentate se numără distrugerea şi sustragerea unor camere LPR la Ostra, judeţul Suceava, forţarea unor cofrete metalice, reorientarea camerelor şi tăierea cablurilor de alimentare la Văleni-Stânişoara, judeţul Suceava, acoperirea cu vopsea şi reorientarea camerelor la Valea Stânei – Cârlibaba, judeţul Suceava, repoziţionarea camerelor la Sabasa – Borca, judeţul Neamţ, şi Teşila – Valea Doftanei, judeţul Prahova, tăierea cablurilor la Podu Coşnei – Coşna, judeţul Suceava, precum şi distrugeri şi sustrageri de echipamente la Băile Borşa şi Rona de Sus, judeţul Maramureş.

Pădurile României nu pot fi apărate doar cu declaraţii.

 Ele trebuie apărate cu instituţii funcţionale, cu date, cu tehnologie, cu anchete atunci când legea este încălcată şi cu consecinţe clare pentru cei care încearcă să blocheze controlul statului. Continuăm implementarea sistemului CCTV, reparăm ce a fost afectat, extindem reţeaua de monitorizare, intensificăm controalele în zonele vulnerabile şi cerem sancţionarea celor care au atacat această infrastructură”, susţine Ministrul Mediului.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI