Spre încântarea Europei

L.D.CLEMENT

Oare cine s-ar fi aşteptat ca în finala Eurovision 2026 să se afle pe podium, pe locurile 1 şi 3, să fie notate, votate, aplaudate – cu cântecele lor, cu spectacolele lor – Bulgaria (1) şi România (3)?! Iată că fix aşa s-a întâmplat. În acest context, în fine – finally! – s-au poziţionat acolo sus cele două ţări din extremul sud-estic al continentului, vecine cu mult-disputata Mare Neagră, state pe care ne-am obişnuit să le aflăm la coada Uniunii Europene în ce priveşte lefurile, puterea de cumpărare, iar de aici calitatea vieţii, speranţa de viaţă, riscul de sărăcie etc. De amintit (şi de reţinut) că, potrivit Eurostat, România şi Bulgaria se confruntă cu cel mai mare risc de sărăcie/ excluziune socială din UE…

Să nu scăpăm din vedere nici că Republica Moldova s-a clasat la Eurovision în top 10 (pe locul 8) cu piesa multilingvă (ca atare, de dor european) „Viva Moldova”, din care kitsch popular am izbutit să reţin că „Undeva, undeva, între praf şi stele / Suntem noi, rătăcind stringând spre ele”, că… „Doina, te quiero / Hora, te quiero / Limba română, moldovano vero / Vibe-ul mereu Maria Mirabela / Focul din vatră / Doga, Vieru / Peace, Europa / Hasta la vista, / Asta e viaţa, nu mai fi tristă / In vino veritas, vine (sau vin din? – n.n.) Moldova / Noroc, cin-cin, Terra Nova” (sic!), produs semnat de moldoveanul Vlad Sabajuk aka Satoshi (deci altul decât instanţa anonimă Satoshi Nakamoto care a generat moneda virtuală bitcoin).

Dar să nu pierdem din vedere nici că, în final de Eurovison, a ieşit „scandal” deoarece juriul Moldovei n-a întins „pod de flori” României, n-a votat „frăţeşte” (ori cu „schimb de puncte”).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI