
Foto: arhiva
Biroul de informare şi relaţii publice al Curţii de Apel Suceava a anunţat că, în urma consultărilor interne cu grefierii, au fost suspendate formele de protest stabilite anterior, urmând ca activitatea să se desfăşoare în regim normal începând de miercuri, 10 iunie 2026.
Potrivit comunicatului oficial, decizia vizează suspendarea acţiunilor de protest prevăzute prin Hotărârea nr. 2 din 27 mai 2026 şi Hotărârea nr. 3 din 3 iunie 2026 ale Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL.
„Biroul de informare şi relaţii publice aduce la cunoştinţa opiniei publice că, în urma consultării interne a grefierilor Curţii de Apel Suceava, s-a decis suspendarea formelor de protest (…) şi reluarea activităţii în program normal începând cu data de 10 iunie 2026” se arată în comunicatul semnat de preşedintele Curţii de Apel Suceava, Anca Cazacu.
Măsura intervine după o perioadă în care grefierii au manifestat prin acţiuni de protest, determinate de revendicări legate de noul proiect de lege al salarizării bugetarilor. Reluarea activităţii normale va permite reluarea fluxului obişnuit de dosare la nivelul Curţii de Apel Suceava şi al instanţelor din circumscripţie. (N.B.)
























Comentarii