Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, Dan Popescu, i-a îndemnat pe cei 172 de absolvenţi ai promoţiei 2026 să continue procesul de autodescoperire şi să devină „proprii lor antreprenori”, investind mai ales în propria persoană, nu doar în bunuri materiale sau tehnologie. Mesajul a fost transmis miercurea trecută, în cadrul cursului festiv organizat la finalizarea liceului, în prezenţa profesorilor şi a părinţilor.
În discursul său, Dan Popescu a subliniat că anii de liceu reprezintă o perioadă importantă de formare a personalităţii, dar autodescoperirea nu se încheie odată cu sunetul clopoţelului care anunţă începutul studenţiei. El a invitat absolvenţii la o reflecţie pornind de la o rostire a filosofului Constantin Noica: „Nu de la alţii trebuie să aştepţi totul, ci de la tine însuţi. Omul este o fiinţă care se caută pe sine.”
Directorul colegiului le-a transmis absolvenţilor că au dreptul şi responsabilitatea de a decide traseul universitar în funcţie de potenţialul acumulat în cei 13 ani de şcoală.
El a adresat un binemeritat „laudaţio” promoţiei, evidenţiind liderii acesteia – Tudor Andrei Aparaschivei, David Isac şi Lia Medea Vieriu – precum şi cei 60 de top-performeri ai olimpiadelor şi concursurilor naţionale curriculare şi extracurriculare, portretizaţi într-o broşură specială editată de colegiu.
„Avem o dilemă plăcută când trebuie să identificăm liderii unei promoţii de ştefanişti”, a spus Dan Popescu, felicitând elevii pentru modul în care au evoluat în aşteptarea examenului de maturitate. El i-a invitat pe absolvenţi la Gala Olimpicilor Ştefanişti, ediţia 2026, care va avea loc pe 19 iunie, în aula colegiului.
Referindu-se la semnificaţia diplomelor de absolvire şi de bacalaureat, directorul le-a comparat cu un „paşaport de navigare” către reţeaua de universităţi de prestigiu din ţară şi din lume, aşa cum au demonstrat zecile de generaţii precedente de ştefanişti.
Dan Popescu a recunoscut că instituţia nu a oferit întotdeauna totul din ceea ce şi-ar fi dorit profesorii şi elevii, dar şi-a exprimat speranţa că absolvenţii vor onora anii de liceu. El a citat o reflecţie a lui George Bernard Shaw: „Educaţia mea a fost completă până când a fost întreruptă de şcoală”, sugerând că procesul real de învăţare şi autodescoperire trebuie să continue.
În finalul discursului, directorul le-a recomandat celor 172 de absolvenţi să continue să se descopere, să înveţe şi, dacă va apărea eşecul, să fie pregătiţi să se reinventeze. „Mult succes în drumul spre celebritate!” a încheiat Dan Popescu. (N.B.)





























Comentarii