L.D.CLEMENT
În aceste zile, la Cannes se vorbeşte despre iar România. Acum despre filmul „Fjord” aflat în cursa pentru Palme d’Or, film regizat de Cristian Mungiu, despre întreaga echipă care a realizat pelicula, deja ovaţionată şi aplaudată preţ de 10 minute. Se vorbeşte şi probabil că se va mai vorbi o vreme despre povestea din „Fjord”, una despre care noi ştim mai bine decât alţii că nu-i o plăsmuire, ci evocă o situaţie adevărată prin care a trecut în urmă cu un deceniu, în Norvegia, o familie din judeţul Suceava. O poveste care are tâlcul ei, cu mult dincolo de persoanele care au trăit-o cu vârf şi îndesat. Şi cu atât mai mult cu cât – pusă şi repusă în discuţie (de la omul de rând la specialist şi la funcţionar administrativ) – e foarte dificil de decis cum e mai bine, cum e să ne fie mai bine. Deoarece, în căutarea binelui (a modelelor de bine!) pentru noi şi ai noştri, pentru noi şi pentru alţii ca noi, mereu este nevoie de multă înţelepciune, de răbdare şi tact, de înţelegere. Fie ca povestea din „Fjord”, dincolo de ovaţii şi aplauze pentru spectacol, să transmită conţinutul ei în inimă şi în minte, să fie o poveste cu folos pentru oameni de peste mări şi ţări, de oriunde.
…De departe, am aflat că „Fjord”, proiectat zilele trecute la Grand Théâtre LumiEre, a fost urmărit de 2.300 de spectatori, „cu sufletul la gură”, fiind perceput ca „o dramă intensă”.
Îmi amintesc cum, în urmă cu nişte ani, la puţine zile după competiţia de atunci pentru Palme d’Or, am ajuns ca turist la intrarea în „Grand auditorium Louis LumiEre” din Cannes și chiar am călcat pe… „son célebre tapis rouge”, tocmai pe cale a fi întins pentru un alt eveniment. Locul mi s-a părut strâmt, într-o curbă uşoară. Mi-am zis că, la o simplă trecere pe-acolo, exista riscul ca înţelesurile profunde să îţi scape. Să-ţi rămână în cap doar covorul, palmierii şi Mediterana.
Comentarii