Arhivă pentru aprilie 11th, 2009

Basarabeanul Alecu Reniță

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

La Muzeul de Istorie Suceava al Complexului Muzeal Bucovina o expoziție fotografică ne povestește despre o Basarabie de o frumusețe răscolitoare, cu splendori ale peisajului zugrăvite parcă direct din cer, o Basarabie întreagă, nelovită de vreme, cu Cetatea Hotinului și Cetatea Albă întinzând, asemenea unor arbori seculari, de la miazănoapteCiteşte

„Bucovina este un loc cu care Dumnezeu a binecuvântat România”

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ministrul turismului, Elena Udrea, a inaugurat ieri la prânz, la Suceava, manifestările cuprinse în cadrul programului turistic „Paștele în Bucovina”, al Consiliului Județean Suceava. Elena Udrea, îmbrăcată într-un costumaș negru (deux pieces), purtând tot timpul o trăistuța tradițională bucovineană primită în dar de la gazdele evenimentului, a spus că BucovinaCiteşte

Bucovina, Maramureș și Victor Brauner

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

“Când am vorbit despre turismul religios, ecumenic, am avut în vedere tocmai aceste destinații care pot fi extrem de atractive la nivel național și internațional. Ministerul nostru, eu personal, președintele CJ vom fi alături cu tot ce putem face ca Bucovina și Maramureș să intre în circuitul și pe hartaCiteşte

„Mai mulți meșteri, mai multe tipuri de produse”

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ediția a X-a a Târgului de Paști deschisă ieri, în parcul din centrul Sucevei, prezintă o mai mare desfășurare de forțe ca de obicei, fiind prezenți meșteri populari din toate zonele reprezentative ale județului, dar și de la Heci (Iași) și Corund.   “Anul acesta sunt mai mulți meșteri șiCiteşte

Lumina Sfântă a Învierii – simbol pentru întreaga țară

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ministrul turismului, Elena Udrea (PD-L), și-a exprimat mulțumirea, vineri, la Suceava, că Lumina Sfântă a Învierii, care va fi adusă la Suceava de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, va fi împărțită în întreaga țară și că în felul acesta Bucovina va deveni un punct de atracție turistică.   Udrea aCiteşte

Și cu țigările luate, dar și cu mașinile confiscate

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Vigilența polițiștilor de frontieră și a lucrătorilor vamali din cadrul PTF Siret a fost pusă la încercare, ieri, de 4 cetățeni români, care au încercat să introducă în țară țigări de proveniență ucraineană, ascunse în diferite locuri din autoturism.   Cu titlu de exemplu, în ziua de 9.04.2009, la oraCiteşte

„Cioarele sunt vinovate…“

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Pentru că, în lipsă de alte activități, foștii gardieni publici, transformați în polițiști comunitari (ați citit bine, în polițiști) mai au puțin și a-mendează porumbeii din fața Casei Culturii.   Pentru că, așa cum s-a exprimat, într-un mod nefericit, dl col. Viorel Horodenciuc, au fost prinși în flagrant, în timpCiteşte

Aproape 120 kg de preparate scoase de la comercializare de inspectorii CPC

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Verificările pe linia protecției consumatorilor prin depozitele restaurantelor au condus la depistarea de produse expirate Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Suceava a controlat deja 30 de operatori economici care comercializează și produse specifice de Paște. Ca urmare a acestor verificări, au fost oprite definitiv de la comercializare 117 kg de preparateCiteşte

În urma rezolvării contestațiilor, un director rămâne, celălalt – nu se știe

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

După contestație, directorul spitalului fălticenean, dr. Adrian Sigmund, a primit calificativul “foarte bine” La contestațiile depuse de directorii spitalelor municipale Fălticeni și Rădăuți, care au primit “nesatisfăcător” la evaluarea activității manageriale, Comisia centrală de evaluare a decis să admită contestația primului și s-o respingă pe a celui de-al doilea.  Citeşte

Urs infestat cu trichină a fost vânat la Broșteni

11 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Analizele efectuate pe probele de țesut muscular, prelevate de la un urs și aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar Județean Suceava, au reliefat infestarea animalului cu trichină.   Ursul a fost a fost împușcat pe raza Fondului de vânătoare nr. 3 Păltiniș, aparținând Ocolului Silvic Broșteni, șeful Direcției Sanitar Veterinare șiCiteşte

Sumarul ediţiei: