PSD Suceava 2020

Lumina Sfântă a Învierii – simbol pentru întreaga țară

Ministrul turismului, Elena Udrea (PD-L), și-a exprimat mulțumirea, vineri, la Suceava, că Lumina Sfântă a Învierii, care va fi adusă la Suceava de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, va fi împărțită în întreaga țară și că în felul acesta Bucovina va deveni un punct de atracție turistică.
 

Udrea a spus, cu ocazia lansării programului „Paștele în Bucovina“, organizat de CJ Suceava în colaborare cu Ministerul Turismului, că „Lumina sfântă va fi împărțită în întreaga țară și în Maramureș, și pe Litoral, și în Oltenia. Veți împărți lumină întregii țări”. Ministrul a apreciat că „tot spiritul neatins de-a lungul timpului este păstrat în Bucovina”. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, tot vineri, că delegația din Su-ceava va pleca vinerea viitoare cu o cursă charter la Ierusalim, urmând să se întoarcă sâmbătă cu lumina de la Mormântul Sfânt. Potrivit preșe-dintelui CJ Suceava, pentru transportul luminii sfinte a fost achiziționat, din Israel, un felinar special. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în sâmbăta dinaintea Paștelui, la Biserica „Sfânta Înviere” din centrul municipiului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: