Memorialul Ipoteşti – Stagii şi rezidenţe, ediţia mai 2026

 Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie din subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, acordă, anual, stagii şi rezidenţe menite să valorifice opera eminesciană, contextul social, istoric şi literar al activităţii lui Mihai Eminescu, patrimoniul Memorialului Ipoteşti, literatura română, în general. La ediţia derulată în mai 2026 au fost înscrise şase candidaturi la Rezidenţe pentru scriitori, juriul declarând câştigătoare proiectele de rezidenţă (definitivarea unui roman) depuse de scriitorii Gelu Diaconu şi Adrian Jicu şi proiectul depus de poetul Dan Sociu – scrierea unui scurtmetraj animat despre Eminescu la Botoşani. La stagiul de cercetare a fost declarat câştigător proiectul dedicat „Patrimoniului iconografic al Memorialului Ipoteşti” înaintat de către artistul vizual Dan Isailă. Stagiul de cercetare cu temele „Viaţa literară în Botoşaniul secolului al XIX-lea”; „Figuri botoşănene în istoria literaturii române”; „Eminescu, dramaturg: opera şi contextul”; „Eminescu şi folclorul”; „Ipoteştiul în poezie: antologie”, stagiul de traducere în engleză a textelor propuse de Memorialul Ipoteşti pentru expoziţia „Tabloul povesteşte” şi rezidenţele pentru artişti – instalaţie „Eşti Ipoteşti”; concept pentru amenajarea insulei de pe Lacul cu nuferi; concept de amenajare a poieniţei din pădure; concept de amenajare a intrării pe aleea de la lac; concepte pentru spaţiile interioare sau exterioare ale Memorialului; concepte pentru afişaje; ilustraţii la textele eminesciene – vor fi reluate într-o nouă sesiune a stagiilor şi rezidenţelor derulate la Memorialul Ipoteşti. (Comunicat de presă)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI