Festivalul Internaţional „Ciprian Porumbescu” – ediţia a V-a

Şapte zile de muzică, emoţie şi excelenţă artistică la Suceava

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, a organizat, în perioada 1–7 iunie 2026, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Ciprian Porumbescu”, manifestare culturală de mare anvergură dedicată memoriei compozitorului român şi promovării muzicii culte.

Desfăşurat la Suceava, Ciprian Porumbescu (Stupca) şi Vatra Dornei, festivalul a reunit concerte camerale, vocal-simfonice, recitaluri corale, manifestări comemorative, evenimente muzicologice şi competiţii artistice, aducând în faţa publicului artişti consacraţi, ansambluri de prestigiu, cadre universitare, interpreţi şi invitaţi din România şi Republica Moldova.

Festivalul a debutat la Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu”, prin concertul „Acasă, la Stupca”, un moment artistic încărcat de emoţie, desfăşurat în mod simbolic chiar în satul natal al compozitorului. Concertul a adus pe scenă Corala „Academica”, dirijor Emil Forfotă, Corala „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijor pr. Lucian Tablan-Popescu şi Cvartetul „Ciprian Porumbescu”, coordonator Ciprian Reuţ. Prezentator: Ionuţ Vichentie Ilisoi.

În data de 2 iunie, festivalul a continuat cu Simpozionul Naţional de Muzicologie „Muzică românească cultă şi tradiţională” (organizator şi moderator Teodora Grosu) desfăşurat în mediul online. Evenimentul a reunit profesori universitari, cercetători, doctoranzi şi studenţi preocupaţi de studiul muzicii. În aceeaşi zi, publicul din Vatra Dornei a avut ocazia să participe la concertul susţinut de ansamblul „Fly Syncret Combo” din Iaşi, găzduit de Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”. Prezentator: Ionuţ Vichentie Ilisoi.

În perioada 3–5 iunie 2026, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, s-a desfăşurat Concursul Internaţional al Muzicii de Cameră „Ciprian Porumbescu”, unul dintre momentele centrale ale ediţiei din acest an. Competiţia a reunit formaţii camerale din importante centre universitare şi colegii vocaţionale din ţară. Prezentator: muzicolog Teodora Grosu.

Juriul a fost alcătuit din personalităţi marcante ale mediului universitar muzical din România:

– prof. univ. dr. DORU ALBU – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, preşedintele juriului;

– prof. univ. dr. prorector VERONA MAIER – Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti;

– prof. univ. dr. decan MĂDĂLINA RUCSANDA – Universitatea Transilvania din Braşov;

-prof. univ. dr. DANIEL GOII – Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca;

-lect. univ. dr. BOGDAN CONSTANTIN – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi / Universitatea Transilvania din Braşov.

În urma deliberării juriului, laureaţii ediţiei din acest an sunt:

Categoria A (15–19 ani)

– Premiul I – „TRIO CAPRICCIO”, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, coordonator prof. Laurenţiu Nicolae Reuţ;

– Premiul al III-lea – „TRIO ARSIS”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonator prof. Ionuţ Micliuc.

Categoria B (19–35 ani)

– Premiul I – „ECLIPSE QUARTET”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi şi Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, coordonator lect. univ. dr. Bogdan Constantin;

– Premiul al II-lea – „CVAR-TETUL HÉRITAGE”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, coordonator conf. univ. dr. Filip Papa;

– Premiul al II-lea – „TRIO CALISTO”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, coordonator lect. univ. dr. Dan Alexandru Arhire;

– Premiul al III-lea – „REEDS & KEYS TRIO”, Universitatea Transilvania din Braşov, coordonator lect. univ. dr. Bogdan Constantin;

– Premiul al III-lea – „CVARTETUL DE CLARINETE AL UNAGE IAŞI”, coordonator lect. univ. dr. Zaharia Hojbotă.

Trofeul Concursului Internaţional al Muzicii de Cameră „Ciprian Porumbescu” a fost acordat formaţiei „CVARTETUL UNAGE IAŞI”, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi, coordonator lect. univ. dr. Carmen Ivancia.

Seara zilei de 4 iunie a fost dedicată recitalului cameral „Pro Musica Academica”, susţinut de ansamblul de clarinete al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava. Prezentator: muzicolog Teodora Grosu.

În data de 6 iunie, la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Ciprian Porumbescu (Stupca), a avut loc manifestarea comemorativă „In Memoriam Ciprian Porumbescu”, organizată la împlinirea a 143 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire, săvârşite de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijată de Alexandru Semeniuc, manager Ionuţ-Vichentie Ilisoi. Atmosfera de reculegere şi solemnitate a fost întregită de prezenţa distinsei doamne Stanca Scholz-Cionca, strănepoata compozitorului Ciprian Porumbescu.

În aceeaşi zi, Parcul Central al municipiului Suceava a găzduit „Promenada muzicală”, eveniment care a adus muzica mai aproape de public prin momente artistice oferite de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonaţi de prof. Johannes-Raimund Onesciuc, precum şi de Corala de fete a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, dirijată de pr. Lucian Tablan – Popescu.

Seara de 6 iunie a continuat la Sala „Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ Suceava, prin concertul susţinut de „Select Cvartet Plus”, formaţie alcătuită din artişti ai Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din Chişinău, Republica Moldova. Sub coordonarea dirijorului şi managerului Mihail Agafiţa, ansamblul a oferit un spectacol vibrant, reunind repertoriul clasic, influenţele latino, jazz-ul şi sonorităţile contemporane. Prezentatori: Teodora Grosu şi Ionuţ Vichentie Ilisoi.

Punctul culminant al ediţiei a V-a l-a constituit Concertul de Gală desfăşurat pe Esplanada Palatului Administrativ din Suceava, în seara zilei de 7 iunie. Evenimentul a reunit nume importante ale scenei muzicale româneşti: soprana Elena Moşuc, violonistul Alexandru Tomescu, „3 Tenori ieşeni”, Orchestra Metropolitană Iaşi sub bagheta dirijorului Marius Mădălin Munteanu, Corala „Ciprian Porumbescu”, iar în deschidere Corala Preoţească „Ştefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Concertul a oferit publicului un amplu spectacol vocal-simfonic, încheind festivalul într-o atmosferă de mare emoţie şi aplauze îndelungate. Prezentator: muzicologul şi jurnalistul Cătălin Sava.

Prin amploarea şi diversitatea manifestărilor incluse în program, Festivalul Internaţional „Ciprian Porumbescu” reconfirmă rolul acestui proiect cultural în promovarea muzicii culte, valorificarea patrimoniului artistic românesc şi susţinerea tinerelor generaţii de muzicieni.

Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural „Bucovina” adresează mulţumiri echipei de organizare, managerului Călin Brăteanu, tuturor artiştilor, cadrelor universitare, partenerilor instituţionali, colaboratorilor, participanţilor, voluntarilor şi publicului, care au contribuit la reuşita ediţiei a V-a a Festivalului Internaţional „Ciprian Porumbescu”. (C.P)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI