Ciprian Porumbescu – 143 de ani de veşnicie

Anul acesta, localitatea Ciprian Porumbescu a găzduit două manifestări din cadrul ediţiei a V-a Festivalului Internaţional „Ciprian Porumbescu”. Luni, 1 iunie, la Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” în deschiderea Festivalului „Ciprian Porumbescu” a avut loc un concert de muzică corală şi camerală, într-un cadru cu o semnificaţie aparte, la care au participat Cvartetul „Ciprian Porumbescu”, coord. artistic Ciprian Reuţ, Corala „Academica”, dirijor, prof. Emil Forfotă, şi Corala „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijor pr. Lucian Tablan-Popescu.

Sâmbătă 6 iunie, la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Ciprian Porumbescu (Stupca) au fost oficiate Sfânta Liturghie şi Slujba de pomenire. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi sub proţia părintelui Ştefan Marişca, preot misionar al protoieriei Suceava II, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor Alexandru Semeniuc, manager Ionuţ Vichentie-Ilisoi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Ionuţ-Bogdan Pricop de la parohia Şcheia III. Părintele Adrian Niga, preot paroh al parohiei „Sfântul Dimitrie” din Ciprian Porumbescu a mulţumit tuturor participanţilor precum şi celor care s-au implicat la organizarea acestei comemorări.

Prin strădania primarului comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimiţean, şi a viceprimarului Ciprian Hâncean toţi participanţii la Sfânta Liturghie au primit la intrarea în biserică câte o insignă cu portretul compozitorului Ciprian Porumbescu care a trecut la Domnul în ziua de 6 iunie 1883.

Slujba parastasului a fost săvârşită la mormântul compozitorului de către soborul de preoţi şi diaconi alături de Corala „Ciprian Porumbescu”.

După oficierea slujbei religioase de pomenire, elevul Eugen Hâncean a recitat o poezie proprie dedicată lui Ciprian Porumbescu, iar Eusebiu Niga a recitat poezia „La vioara mea” de Ciprian Porumbescu. Grupuri de copii de la şcoala gimnazială au interpretat cântece patriotice compuse de Ciprian Porumbescu.

La comemorare a participat şi Stanca Scholz-Cionca, strănepoata lui Ciprian Porumbescu, împreună cu urmaşii tineri ai familiei, nepoţii Luca şi Alma.

Cu acest prilej, Niculai Barbă, i-a spus lui Luca să sprijine în continuare operele Ninei Cionca şi Stancăi Scholz-Cionca să fie transmise mai departe întru memoria lui Ciprian Porumbescu, iar pentru Alma i-a înmânat un jurnal în care să consemneze aşa cum făcea şi Ciprian Porumbescu.

Dumitru Nimiţean, primarul comunei Ciprian Porumbescu, a mulţumit părinţilor slujitori şi a salutat prezenţa doamnei Stanca Scholz-Cionca şi a nepoţilor ei, precum şi a poetei Maria Sturdza Clopotaru şi a lui Constantin Logigan, fiu al satului.

Au adresat cuvinte către cei prezenţi Călin Brăteanu, manager general al Centrului Cultural Bucovina, poeta Maria Sturdza Clopotaru, care a recitat un fragment din poezia proprie „La Stupca”, precum şi Ioan Cristian Şologon.

Momentul final al acestei comemorări l-a prezentat Corala „Ciprian Porumbescu” care a prezentat piesele „Tatăl nostru” şi „Pe-al nostru steag”.

Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, el fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi. Iar la 6 iunie 1883, a trecut la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său…

CONSTANTIN AGAFIŢEI

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI