Şofer de tir cu sticla de vodcă în portieră, depistat cu 1,19 mg/l alcool la volan pe DN2/E85, la Drăguşeni

La data de 7 iunie, în jurul orei 15:25, poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni au depistat în trafic, pe DN 2/E85, în afara localităţii Drăguşeni, un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul care tracta o semiremorcă.

În momentul în care tirul a virat la dreapta pentru a intra în staţia de carburanţi, poliţiştii l-au oprit. La volan a fost identificat un bărbat de 68 de ani, din oraşul Liteni, posesor al unui permis de conducere valabil.

Acesta avea halenă alcoolică şi a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. În portiera şoferului a fost găsită o sticlă de vodcă, deschisă, „din care se consumase aproximativ trei sferturi”.

Conducătorul auto intenţiona să alimenteze şi să îşi continue drumul spre Bucureşti. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Cercetările continuă. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI