Gheorghe Flutur despre progresul pe axa rutieră Suceava – Iaşi:

Stadiul fizic al lucrărilor pe ambele loturi depăşeşte 70%

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat ieri, din nou, joi constructorii şi subcontractorii de la axa rutieră Suceava – Iaşi pentru o analiză a stadiului lucrărilor.

El a spus că la lotul 1 s-a turnat asfalt pe porţiuni importante între Dolhasca – Liteni, la Udeşti şi la Bosanci.

Potrivit lui Flutur, s-a finalizat podul de la Ipoteşti şi urmează să se toarne primul strat de asfalt pe alte porţiuni de drum de pe acest tronson.

La lotul al doilea s-a finalizat podul de la Frumoasa, s-a turnat fundaţia podului de la Liteni – Moara şi mai sunt de asfaltat doar 600 metri liniari de drum, la Zahareşti.

Pe ruta Stroieşti – Costâna s-au asfaltat circa 7 km de drum şi urmează încă 3 km de la intersecţia Bălăceana spre Stroieşti. Apoi urmează asfaltări la Costâna, la Stroieşti şi la Liteni – Moara, a precizat preşedintele administraţiei judeţene.

El a apreciat implicarea „consistentă” a constructorului.

„Avem garanţii că vor intensifica ritmul lucrărilor cât vremea le permite. Am cerut în mod expres realizarea marcajelor rutiere, punerea în siguranţă a traficului şi găsirea de soluţii acolo unde intrarea în curţile oamenilor este mai complicat de realizat. Stadiul actual al lucrărilor pe ambele loturi depăşeşte 70% stadiul fizic” a spus preşedintele CJ Gheorghe Flutur. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI