Adică în februarie 1966, în plină iniţiativă de revenire „acasă”, la Suceava, cu toată „averea” preţioasă cu grijă şi sacrificii păstrată, îngrijită, ocrotită de-a lungul vicisitudinilor războiului şi refugiului, neconsolata Doamnă Octavia Lupu-Morariu, văduva profesorului Leca Morariu, adresează o scrisoare plină de „ofuri”, îngrijorări, decizii, totuşi – le veţi vedea pe toate strecurate pe ici, pe colo, alături de informaţiile „de la sursă” privind viaţa Profesorului – vechiului companion Traian Cantemir (1907-1998), care-i fusese asistent universitar lui Leca, dar şi intim al familiei Morariu, alături de care şi-a dus şi acesta traiul în pribegia de la Râmnicu-Vâlcea. Frământările acelea, datorate iminenţei unui pas decisiv pentru viaţa sa ulterioară – mutarea la Suceava, donaţia făcută Muzeului din localitate, nesiguranţa zilei de mâine, greutăţile vârstei – încă se mai păstrează la Arhivele Naţionale Iaşi, Fondul „Traian Cantemir”, alături de plicul care conţine: Adresa destinatarului: Tov. Prof. Traian Cantemir, Bacău, Str. Ana Ipătescu Blok 11/V, Sc. A, ap. 9; Expeditor: Octavia Leca Morariu, R. Vîlcea, Stoianovici 7, Argeş. Ştampila poştei Rm. Vîlcea: 05.2.66; ştampila poştei Bacău: 07.2.66.
Îi dedicăm scrisoarea de mai jos – ca şi o copie xeroxată a originalului – Doamnei Farm. Maria Olar, vrednica păstrătoare a amintirii familiei cu mari merite pentru Bucovina – prin Fundaţia Culturală „Leca Morariu” – care se pare că ne mai pregăteşte surprize atractive legate de viaţa şi trăirile sufleteşti ale devotatei tovarăşe de viaţă şi de preocupări literare a profesorului universitar Leca Morariu.
Stimate amice Arborosean,
Mulţumită Adoratului meu Leca – primesc în fine adresa Dv. din Bacău. Abia acum deci am posibilitatea s-o felicit pe Tatiana pentru 12 ian. – dorindu-i zile pline de lumină, sănătate, viaţă lungă alături de Dv., pân-ce nepoţelul va avea… nepoţei…!
Mă tot chinuie gândul – de Doruţu meu ar aproba cele proiectate de noi!… Dar anii trec… cu ei şi viaţa-mi tristă – de tot apăsătoare!… Deci e necesară mişcarea din loc şi fixarea definitivă a „bunului” rămas!…
Iată datele cerute: „În 25.VII. 1888 a văzut lumina zilei. Primele 2 cl. elementare, 1894-1896, la Cernăuţi. Cam în Iulie 1896 porneşte păr. Constantin Morariu cu familia la Pătrăuţi. Clasele III, IV (1896-98) le urmează la Suceava. Liceul din cl. I 1898-1906, cu bacalaureatul terminat – la Suceava. În 1906 păr. C. Morariu a vizitat cu întreaga sa familie – expoziţia din Bucureşti. A urmat facultatea de fil. din 1906-1910 la Cernăuţi. Avea cameră în casa lor din Dominic, chiriaşul Vicol, mare beţivan, iarna nu-i încălzea mansarda. Bietul Leca se îmbrăca în haine vechişoare şi dormea dârdâind de frig – cu apa îngheţată în cană!! Cantina… tocmai spre Grăd. Publică – pân-ce se-ntorcea de la cină (la amiaz primea mâncare „mai plinuţă”) îl chinuia iar foamea!… În 1910-911 a fost meditator lui Atta Constantinescu – în Abbazia; 1911-913 armata; 1913-14 prof. la Gura Humorului. Din primul salar i-a cumpărat maică-si un manşon – dorit mult de ea. Războiul 1914-919, când a sosit din prizonieratul sârbesc – în vinerea Paştelor la Pătrăuţi – pe când răsuna satul de clopotele ctitoriei lui Ştefan… pentru denie. // Prof. sec. 1920. Doctoratul şi-l ia la Cluj în 1921. Apoi prof. supl. la liceul Aron Pumnul, 1922-1924. Agregaţia în iulie 1924, iar în 30.IX numit prof. agregat la univ. Cernăuţi. Iancu [Nistor] dorea să-l numească titular direct, cu paragr. 81 – Leca însă a preferat să-şi respecte stagiul legal! „Mămuca” a fost Elena Popescu, fiica preotului Ion P. din Ceahor şi-a soţiei sale Emilia, rămasă de tânără văduvă. Fratele mai mare al mămuchii – Constantin I. Popescu, a fost primul erou căzut la Calafat în 1877! Fugit de acasă – s-a înrolat voluntar în armata română.
Istro-românii i-a vizitat prima dată în 1910, apoi – noi amândoiuţii – vorba lui Leca – în 1927 şi 1928. Buletinul Eminescu apărut an. I 1930 – 43, rev. „Făt-frum.” 1926-1944; „Fond şi Formă” 1938; la „Jun. lit.” a fost redactor din 1923-1927.
Părintele C. Mor. a avut 5 feciori: Ciprian, Leon, Victor, Aurel, Leca. Primii morţi copilaşi de scarlatină (cred că unul din ei era între Victor şi Aurel!). fetele 2: Victoria, măritată cu prof. Vasile Grecu, şi Elvira, măritată I. Torouţiu.
Notează Leca în jurn. de zi: „În 30.VIII.1908 Sfinţirea Cabinetului de lectură Viitorul în Pătrăuţi”… înfiinţat prin strădania p. Const. M.
Despre activitatea univ. nu-i necesar să insist, sunteţi bine informat. Cred că-i cazul să amintesc despre directoratul teatrului – unde eroic a luptat să echilibreze bugetul… iar la desfiinţarea teatrului a contribuit şi sesizarea lui Marmeliuc (pe atunci primar) de piesa Plicul a lui Rebreanu! În toată atitudinea clară, curată a lui Leca… şi „nea Iancu” a avut rolul de indiferent, neloial! Dar… lăsăm trecutul – amintirilor.
Cred că-i cazul să nu uităm şi de activitatea seminarului prof. L.M., „Institutul Cernăuţi” – apoi „Arboroasa” – care a oferit multor tineri talentaţi posibilitatea să-şi publice studiile. //
Din păcate inventarierea nu s-a terminat! V-am relatat în puţinele clipe, întâlnindu-ne pe stradă, eu venind de la cimitir – Dv. grăbind spre casă! Cred că a 5-cea parte e trasă în fişe. Doream să continuu la vară, dar cum intenţiile amicilor Filip, Iţcuş, Cantemir, Pavelescu se precipită – voi mobiliza pe P. Luţă, Ciprian Raţiu şi un vâlcean pentru vacanţa de primăvară! În timpul cursurilor la şcoala de muzică – mi-e imposibil!! Cine să gătească, cine să slujească?? La inventar n-aş dori „streini” – sentimente subtile mă reţin – sunt sigură de adeziunea Dv.!
Şt. Pavelescu din Timişoara îmi aminteşte de „Fundaţia L.M.”… deci nu „Casă Memorială”?, eu urmând să fiu numită custode! Toate bune – dar numirea să fie ceva sigur, nu în câtva timp să mă pomenesc – schimbată cu altcineva. Săracă apoi să ajung pe drumuri. Dacă donez aproape tot – să-mi fie asigurată locuinţa, încălzitul şi luminatul pe toată viaţa. Problema aceasta e necesar să fie bine cumpătată şi precizată!
Alăturat trimit şi lista lucrărilor … dar mi se împăienjenesc ochii… probabil de oboseală!…
Dacă mai doriţi informaţii – stau la dispoziţie cu drag şi încredere, care o justifică toate frumoasele, emoţionantele, pe-o vreme chiar şi dramaticele amintiri petrecute împreună…
Dorindu-vă tot binele,
Ţachi a lui Leca.
[Urmează lista cu publicaţiile în volum ale Profesorului – care sunt bine cunoscute din alte surse, şi care erau într-adevăr 75 – cu adaosul Doamnei Profesoare]:
Sunt oarecum aranjate în mod cronologic, mă surprinde că nu găsesc nimic publicat în anii 30, 31! Îl auzeam pe Doru meu spunând că are 75 publicaţii, n-am aflat decât 51. Le cunoaşteţi poate DV? Sunt ameţită de toate!!… Obosită de viaţă!!!…
Vor mai fi fiind dar – deocamdată… n-am dat de ele. Mă grăbesc să vă trimit scrisoarea.
Comentarii