> 99,53% promovabilitate şi performanţă de top la nivel naţional
Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi încheie anul şcolar 2025-2026 cu unele dintre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, reconfirmându-şi cu mândrie deviza „tradiţie, performanţă şi excelenţă în educaţie”.
Echipa managerială, condusă de directorul prof. dr. Adrian Puiu şi directorul adjunct prof. dr. Luminiţa Lăzărescu, a anunţat un bilanţ impresionant, marcat de rezultate remarcabile atât la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, cât şi la Examenul de Bacalaureat.
Performanţe excepţionale la Bacalaureat
Absolvenţii de liceu ai colegiului au obţinut o rată de promovabilitate de 99,53% (212 din 213 absolvenţi), o medie generală a mediilor de 9,00 şi poziţionări de top în ierarhiile naţionale şi judeţene: locul 52 la nivel naţional; locul 14 în ierarhia liceelor cu peste 200 de absolvenţi; locul 42 în ierarhia liceelor cu peste 100 de absolvenţi; locul 2 în ierarhia liceelor din localităţi care nu sunt reşedinţă de judeţ; locul 4 în ierarhia liceelor din judeţul Suceava.
Patru absolvenţi se află în top 10 la nivel judeţean (ocupând primele două poziţii şi locul 6), cinci în top 25 şi optsprezece în top 100. Au fost acordate 41 de note de 10 (6,41% din totalul lucrărilor).
Distribuţia mediilor arată o concentrare puternică pe valori înalte:
24,40% dintre absolvenţi au medii peste 9,50;
63,38% au medii peste 9,00;
90,14% au medii peste 8,00.
Analiza ultimilor 5 ani relevă o evoluţie constantă: media mediilor a fost de 8,91, rata de promovare de 99,40%, iar la nivel naţional colegiul s-a menţinut constant în top 100 (poziţie medie 63).
Top 10 absolvenţi laureaţi ai Premiului „Ernst Rudolf Neubauer”:
Elisabeta Filimon (12 C) şi Elena Ioana Ilaş (12 C) – media 10
Ariana Prelipcean (12 C) – 9,96
Alexandra Crăciun (12 E) – 9,91
Magdalena Sofroni (12 C) – 9,88
Alina Vicol (12 C) şi Ionela Narcisa Bodnărescu (12 E) – 9,86
Ana Maria Bondor (12 B), Elena Vatră (12 B), Ariana Teodora Teleagă (12 E) şi Elisabeta Halip (12 F) – 9,85
Rezultate bune şi la Evaluarea Naţională
Absolvenţii de gimnaziu au înregistrat 100% promovabilitate, cu o medie generală a mediilor de 8,03. Dragoş Gabriel Ionesi a obţinut media 9,75 şi a fost laureat al Premiului „Ernst Rudolf Neubauer” pentru gimnaziu.
21 de elevi s-au calificat la fazele naţionale ale olimpiadelor, dintre care 6 au obţinut distincţii, completând palmaresul unei echipe care a excelat şi la activităţile extraşcolare din programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”.
Felicitările se îndreaptă către cadrele didactice care i-au pregătit pe elevi, printre care: Alexandra Chifan, Iulian Halip, Angela Sehlanec, Cristina Anfimov, Adriana Melinte, Vasile Roşca, Otilia Bumbu, Dragoş Popescu, Ana-Gabriela Pogorevici, Mariana-Loredana Puiu, Adrian-Nicolae Puiu, Aspazia Băeşu, Corina Ionescu, Mirela Chelba, Valentina Cloşcă, Adrian Bodnărescu, Constantin Ichim, Antoneta Lăzărescu, Gabriela Coajă, Florin Popovici, Corvin Bejinariu, Daniela Ciotău, Loredana-Mariana Puiu şi profesorii diriginţi.
„Este un prilej de satisfacţie, de sentiment al împlinirii şi al lucrului responsabil şi bine făcut” a transmis conducerea colegiului, adresând mulţumiri întregii comunităţi şcolare „Hurmuzachi” – profesori, personal auxiliar, elevi, părinţi, autorităţi locale şi parteneri educaţionali. (N.B.)


























Comentarii