Incendiu devastator la o hală de animale din Drăguşeni

> Au pierit 1.000 de găini, de asemenea oi şi porci

Un incendiu violent a distrus, în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iulie 2026, o hală destinată adăpostirii animalelor din localitatea Drăguşeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, pompierii au intervenit rapid, însă întârzierea anunţării evenimentului a favorizat propagarea flăcărilor.

Potrivit ISU Suceava, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 5:30. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la subunităţile Fălticeni şi Dolhasca, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Drăguşeni şi Cornu Luncii. Echipajele au acţionat cu şase autospeciale de stingere.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, existând pericol de propagare la o hală învecinată şi la un microbuz parcat în apropiere.

Au ars acoperişul construcţiei (realizat din azbociment), bunurile din interior – inclusiv utilaje pentru hrănirea păsărilor, circa 3 tone de furaje, iar microbuzul a suferit degradări la nivelul caroseriei.

În incendiu au pierit 1.000 de păsări (găini), patru porci şi patru oi. Pompierii au reuşit însă să salveze hala învecinată şi microbuzul, limitând pagubele. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 8:10.

Cauza probabilă, conform primelor evaluări, a fost un scurtcircuit electric, generat de un conductor defect.

Evenimentul tragic reaminteşte importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în zonele cu activităţi agricole şi zootehnice. Pompierii militari suceveni recomandă cetăţenilor: verificarea periodică a instalaţiei electrice de către personal autorizat; înlocuirea la timp a cordoanelor de legătură uzate ale echipamentelor electrice; evitarea suprasolicitării prizelor şi a utilizării instalaţiilor electrice improvizate. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI