„Convorbiri critice” la Memorialul Ipoteşti cu Ioana Bot şi Cătălin Cioabă

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 21 iulie, o nouă ediţie a întâlnirilor „Convorbiri critice”.

Imaginea pe care o avem, astăzi, despre Mihai Eminescu, scriitorul, poetul naţional al românilor, jurnalistul politic, este datorată în cea mai mare măsură comentatorilor săi şi editorilor operei sale. Adică – posterităţii sale, critice, exegetice, filologice, dar şi (imposibil de evitat) politice. Sub coordonarea prof. univ. dr. Ioana Bot (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Ştiinţific al Memo-rialului), la Memorialul Ipoteşti au loc o serie de convorbiri cu personalităţi ale lumii ştiinţifice şi culturale, care s-au ocupat cu studierea, editarea sau traducerea operei eminesciene, din dorinţa de a aduce aproape de un public larg detaliile concrete ale evoluţiei înţelegerii lui Eminescu, în mai bine de un secol de posteritate. Programul face parte dintr-un proiect mai amplu, urmărind constituirea unei arhive de istorie orală a eminescologiei la Memorialul Ipoteşti.

În serii de câte trei întâlniri lunare online, prof. Ioana Bot discută cu invitaţii programului pe teme de istorie a receptării lui Eminescu, dar şi de istorie personală – a relaţiei fiecărui invitat cu opera eminesciană, respectiv cu imaginile istorice ale acesteia. Istorii personale şi dezvoltări ale unor proiecte de cercetare (ediţii, articole, cărţi, studii etc.) sunt evocate/explicate/argumentate în faţa unui public care poate, de asemenea, să intre în dialog cu invitaţii, prin intermediul platformei zoom.

La ediţiile anterioare, au participat la dialog cerc. şt. I, dr. Adrian Tudurachi (Institutul de Lingvistică şi Ştiinţă Literară „Sextil Puşcariu”, Academia Română) şi prof. univ. dr. Ioan Milică (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi).

Invitatul ediţiei din 21 iulie a programului „Convorbiri critice” este lect. univ. dr. Cătălin Cioabă (Universitatea din Bucureşti).

Accesul la activitate, care va avea loc între orele 14:00 şi 15:00, este liber şi se poate face prin conectarea la următorul link: https://us02web.zoom.us/j/81412865137. (C.P.) 

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI