Contabilii români au dezbătut viitorul profesiei în era inteligenţei artificiale

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) – Filiala Suceava a organizat luni, 13 iulie 2026, cea de-a XXII-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român, eveniment care a avut loc la Salonul „Eden Garden” din Suceava,.

Ediţia din acest an s-a desfăşurat sub tema „#SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi?”, punând în dezbatere provocările şi oportunităţile generate de dezvoltarea inteligenţei artificiale, a automatizării şi a noilor tehnologii digitale asupra profesiei contabile.

Potrivit organizatorilor, tema aleasă marchează o nouă etapă în procesul de adaptare a profesiei la transformările digitale, după ediţiile anterioare dedicate digitalizării şi dezvoltării unei mentalităţi orientate spre tehnologie. În centrul discuţiilor s-a aflat întrebarea privind modul în care profesionistul contabil îşi poate păstra relevanţa, credibilitatea şi rolul esenţial într-un mediu economic în care tot mai multe activităţi sunt preluate de soluţii bazate pe inteligenţă artificială.

Inspirată de celebra dilemă shakespeariană „A fi sau a nu fi”, tema ediţiei simbolizează alegerea pe care profesioniştii contabili sunt chemaţi să o facă într-un context aflat într-o continuă schimbare. Organizatorii subliniază că „a fi” înseamnă asumarea unui rol strategic în economia digitală, acela de arhitect al încrederii, interpret al datelor generate de sistemele inteligente, garant al discernământului profesional şi partener de încredere în procesul decizional al mediului de afaceri.

În acelaşi timp, reprezentanţii CECCAR atrag atenţia că riscul nu este dispariţia profesiei contabile, ci pierderea relevanţei de către acei specialişti care rămân ancoraţi exclusiv în modelele tradiţionale de lucru şi nu ţin pasul cu revoluţia tehnologică.

Evenimentul a reunit profesionişti contabili, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor publice, oferind un cadru de dialog privind viitorul profesiei şi adaptarea acesteia la noile realităţi economice şi tehnologice.

Dat fiind caracterul profesional şi festiv al evenimentului, Filiala Suceava a CECCAR a acordat o serie de premii profesioniştilor contabili care au obţinut rezultate remarcabile în anul anterior, în cadrul Topului local al membrilor CECCAR, în semn de recunoaştere a valorii pe care o are contribuţia celor premiaţi, de la experţi contabili până la reprezentanţi ai autorităţilor sau mass media locale.

Cotidianul „Crai nou” a primit „Premiul CECCAR pentru dialog în comunitate”. (A.B.) 

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI