Gheorghe Şoldan, la Zilele Oraşului Cajvana:

Voi fi un preşedinte al Consiliului Judeţean de care să fie mândri toţi sucevenii

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a participat duminică după-amiază la manifestările dedicate Zilelor Oraşului Cajvana, unde a reîntâlnit atmosfera familiară a copilăriei şi a transmis un mesaj de ataşament faţă de comunităţile locale.

„M-am bucurat să fiu duminică după-amiază alături de cajvănari, la Zilele Oraşului Cajvana, să revăd oameni pe care îi cunosc de o viaţă şi să simt aceeaşi atmosferă caldă pe care mi-o amintesc din copilărie” a declarat Gheorghe Şoldan.

Alături de primarul oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu şi de alţi primari din zonă – Vasile Dan Tiperciuc (Arbore), Andrei Sticleţ (Botoşana), Dinu-Radu Ciuc (Cacica), Ion Cotoară (Iaslovăţ), Cornel Ţehaniuc (Solca) şi Spiridon Mireuţă (Pârteştii de Jos) –, dar şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Nicolae Robu, Gheorghe Şoldan a subliniat importanţa legăturii cu locurile de origine.

„Oriunde m-ar purta viaţa şi responsabilităţile, nu voi uita niciodată locul din care am plecat. Le-am spus celor prezenţi că voi face tot ce ţine de mine pentru a fi un preşedinte al Consiliului Judeţean de care să fie mândri. Nu doar cajvănarii, ci toţi sucevenii” a afirmat el.

Şoldan a mulţumit pentru primirea călduroasă şi pentru cuvintele de încurajare primite din partea cajvănarilor, exprimându-şi dorinţa de a reveni cât mai des cu veşti bune şi cu proiecte concrete de dezvoltare a judeţului. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI