> Cumpărătorii analizează mai atent ofertele
Incertitudinea economică şi costurile ridicate ale finanţării prelungesc procesul de achiziţie, în timp ce oferta mai bogată de locuinţe oferă cumpărătorilor o poziţie mai avantajoasă.
Piaţa imobiliară din România a rămas activă în prima jumătate a anului 2026, însă cumpărătorii au devenit mult mai prudenţi, iar deciziile de achiziţie sunt luate după perioade mai lungi de analiză, potrivit Barometrului Imobiliar publicat de REMAX România.
Conform analizei, incertitudinea economică, costurile încă ridicate ale creditării şi contextul geopolitic au determinat cumpărătorii să compare mai atent ofertele înainte de a încheia o tranzacţie. În acelaşi timp, creşterea numărului de proprietăţi disponibile la vânzare a echilibrat raportul dintre cerere şi ofertă, oferind cumpărătorilor mai multă putere de negociere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Interesul s-a concentrat în continuare asupra apartamentelor vechi, în special a celor cu două camere, considerate cea mai accesibilă opţiune atât pentru cumpărătorii aflaţi la prima achiziţie, cât şi pentru investitori.
Cele mai multe tranzacţii au fost realizate în zonele semicentrale şi în cartierele bine dezvoltate, unde există un echilibru între preţ, infrastructură şi accesibilitate. Totodată, localităţile din proximitatea marilor oraşe continuă să atragă interes, pe fondul diferenţelor de preţ faţă de zonele centrale.
Analiza arată că, deşi dobânzile ridicate au temperat o parte din cerere, competiţia dintre bănci şi diversificarea ofertelor de creditare au menţinut un nivel constant al tranzacţiilor, în special pe segmentul rezidenţial. Specialiştii apreciază că o eventuală reducere a costului finanţării şi un climat economic mai predictibil ar putea impulsiona piaţa în a doua parte a anului, prin creşterea numărului de tranzacţii.
La nivelul reţelei analizate, volumul tranzacţiilor intermediate în primul semestru al anului a rămas apropiat de cel din aceeaşi perioadă din 2025, în timp ce valoarea totală a comisioanelor a înregistrat o creştere de aproximativ 3%.




























Comentarii