Ca două săbii de Toledo decorate cu modele florale au strălucit discursurile celor doi distinşi colaboratori ai ziarului „Crai nou”, care dau greutate Paginilor sale de Literatură şi Artă, criticii de artă Raluca Schipor-Baban şi Iulian Bucur. Cel al lui Iulian Bucur, de prezentare a cărţilor care valorifică lucrarea de doctorat a Ralucăi Schipor-Baban – „Expresii ale temporalităţii în arta modernă şi contemporană” şi „Damnatio memoriae. Problematica memoriei culturale în arta post colonială”, Presa Universitară Clujeană, 2024, cu finalul ca un arc voltaic: „Asemenea cărţi nu s-au mai scris!” Iar cel al autoarei, de gratitudine faţă de universitarii care i-au ţinut nişte jaloane în cercetarea sa, fără să-i afecteze substanţa, cum spunea Iulian Bucur, ieşenii Valentin Sava, Nicu Gavriluţă şi clujeanul Jenö Moritz, faţă de Iulian Bucur, pentru răbdarea lecturii, faţă de Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Naţional al Bucovinei, pentru ospitalitate (lansarea a avut loc la Muzeul de Istorie Suceava, pe 14 noiembrie 2025), faţă de familie, pentru susţinere, dar mai ales de mărturisire a gândurilor care i-au însoţit şi i-au împins înainte în diferite faze de elaborare lucrarea, încheiat cu o privire spre viitor: „Continuitatea pentru mine este o certitudine. Cred că pot spune că nu mă opresc aici”.
Trandafiri, felicitări, îmbrăţişări autoarei, un public prietenos, cald, format îndeosebi din artişti plastici – Lucia Puşcaşu, Camelia Sadovei, Viorica Moruz, Loredana Ceică, Sebastian Raţiu şi, desigur, Gabrel Baban cu soţia, Viorica Baban, – de două ori legaţi de Raluca Schipor-Baban. O dată prin apartenenţa sa la breaslă, pictoriţă, graficiană, aşa cum am cunoscut-o şi eu, preţuindu-i o lucrare pe coperta unui volum de poezii de Vasile Tărâţeanu, şi a doua oară prin prezentări de expoziţii la vernisaje, marcate de „rafinament, ştiinţă de carte”, cum a afirmat dr. Constantin-Emil Ursu. Revenind la penelul Ralucăi Schipor-Baban, el rămâne pe coperta substanţialelor, binevenitelor sale cărţi în istoria cărţilor de artă din România, în ceea ce Iulian Bucur găsea o marcă a acestora: arhitectură, construcţie raţională, logică, pe care ondulează florile minunate ale subiectivităţii, ale creativităţii: Raluca Schipor-Baban, „«Compoziţie florală», 2020, Creaţie personală”.
Intelectualitatea celor două discursuri, axate pe timp şi spaţiu, pe împreună existenţa lor în realul şi imaginarul artei, a rezonat intens cu sculpturile din sala lansării, sculpturi de Ion Mândrescu şi Constantin Antonovici, şi cu sentimentul de respect şi admiraţie al artiştilor plastici: Raluca Schipor-Baban a crescut sub ochii lor, între ei, elevă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, unde şi mama, Maria Schipor, era cadru didactic, şi a trecut cu brio dificilele examene ale învăţării de carte, ale talentului, ale vieţii într-o familie de artişti şi ale aducerii pe lume a unui prinţişor moştenitor.
Scriind dedicaţii în picioare, în semn de consideraţie faţă de destinatarii lor, mai tânără decât toţi, Raluca Schipor-Baban savura discret, doar cu o lumină uşoară pe chip clipa aceasta spre care s-a îndreptat negrăbit, de la sfârşitul anului trecut, când cartea, cărţile au ieşit de sub tipar. Cu glasul însoţitor al lui Iulian Bucur răsunând ca fulgerarea lacului de pe suprafaţa copertelor: „Vă invit să citiţi aceste cărţi cu creionul în mână. Altfel nu se poate! Altfel este riscul să simţim că ne fug din mână!” Tabloul acestui moment poate fi privit şi ca unul, cum crede de asemenea Iulian Bucur, ca imposibil acum vreo treizeci de ani, când o astfel de documentare uriaşă, cum este cea la care a recurs Raluca Schipor-Baban, ar fi fost greu de imaginat. Dar nu spunem o noutate: ca şi capodoperele picturii, şi cărţile de valoare au ceasul lor astral.
Două săbii de Toledo, cu splendoarea şi secretele lor reprezintă o întâlnire rară. Noi, cei care am fost la lansarea cărţilor criticului de artă Raluca Schipor-Baban prezentate de criticul de artă Iulian Bucur am trăit-o cu bucurie sinceră şi emoţie îngândurată.
Comentarii