În mistica orientală, undeva, pe suprafaţa Lunii, există oraşele mistice Jabalqa, Jabarsa şi Hurqalya. Sunt oraşe ale resurecţiei morţilor care-şi continuă noua viaţă într-un trup spiritual ce la dă posibilitatea de a simţi, a vedea, a auzi ca în timpul vieţii. Tot Luna este locul viziunilor, acolo unde capacitatea lor de a fi percepute senzorial este posibilă, cu toate că sunt realităţi spirituale.
Pe Lună, acestea sunt imagini suspendate, fără suport material. Iar prin această resurecţie, prin corpul spiritual, cei morţi pot să vorbească, să-şi păstreze chipul şi trupul.
Citind aceste vechi credinţe despre oraşele sufletelor şi ale viziunilor, filosoful se gândeşte că pentru fiecare bucuria deplină, fericirea, locul în care ar putea trăi o eternitate este ceva ce a fost întâlnit în viaţă: un loc dintr-o carte, dintr-un film, dintr-o fotografie, un loc în care a mers cândva, un oraş, o sărbătoare, un anumit moment. Ele sunt locuri ale fericirii celei mai mari, ale sufletelor şi viziunilor noastre.
Locul resurecţiei sufletului nostru poate fi locul în care am fost, sau am fi cel mai fericiţi, o imagine care rămâne în suflet, a unui oraş, a unei sărbători, a unei păduri.
Acolo putem trăi fericirea şi nefericirea pe care o merităm, acolo am putea să trăim o eternitate.
Locurile din visele nocturne sunt locuri pe care, poate, nu le-am văzut niciodată, pe care în vis le vedem, în care mergem, în care locuim. Simţurile corporale nu sunt treze când dormim, ci doar simţurile spirituale, fără de care nu am putea visa. Sunt imagini pe care le vedem fără suport senzorial, care nu provin de la simţuri, aşa cum vor fi şi imaginile şi sunetele pe care numai sufletul nostru le va putea vedea şi auzi. Pentru că în somn trăim o poveste, ceva ce ni se întâmplă nouă, ceva ce, cât visăm, are sens şi importanţă. Nu este doar un fenomen neurologic; nu sunt doar amestecuri de imagini şi sunete, ci un loc şi o întâmplare în care, atunci, chiar ne aflăm.
După care filosoful se gândi la altceva.
NIADI CERNICA
Comentarii