Toamnele fălticenene sunt magice. Şi, negreşit, rodnice şi de neuitat. Pulsul acestui topos se ia după anumite însemne calendaristice repetabile. Mulţimea copiilor şi a adolescenţilor ce se adună în zumzetul din curţile şcolilor. Grămezile de mere ce au un parfum ademenitor. Iazurile din împărăţia apelor ce sunt mai strălucitoare sub soarele autumnal. Dumbrava Lizucăi îmbracă haine noi. Vechile clădiri ale târgului celebrează o tinereţe perpetuă. Oamenii nu se melancolizează, păstrând o privire încrezătoare, caldă şi senină.
Într-o toamnă la fel de aurie de prin anii ’70, am înscris în parcursul meu existenţial evenimente unice şi înălţătoare. Mai întâi, Centenarul Liceului „Nicu Gane”. În toamna următoare, găniştii culegeau aplauze pentru interpretarea piesetelor dramaturgului Horia Lovinescu. Acesta, împreună cu fratele său Vasile Lovinescu, hermeneutul, au donat urbei casa natală pentru a pune bazele unui tânăr aşezământ de cultură. Tot de pe atunci, adunam alături de Eugen Dimitriu roade din documente şi hrisoave, adăpostindu-le pentru a fi sistematizate în casa devenită sanctuar, for şi far de cultură. Toamnă şi toamne aurii, întomnate de roade oglindite în apele Şomuzului.
Memoria culturală a înregistrat noul aşezământ: Galeria oamenilor de seamă, 1972. Nu o galerie cu viţă sălbatecă, ci galeria cu viţă nobilă, cărturărească, depozitară de comori din cele ce au fost, pas spre ce vor veni. Vremuri eroice în care s-a resemnat actul de identitate al spiritualităţii fălticenene. Aici l-am cunoscut şi i-am fost aproape cărturarului Eugen Dimitriu. Într-un prezent continuu care a durat câteva toamne, am admirat pasiunea colecţionarului pe care l-am însoţit pe multe trasee, iniţiatice pentru mine. Eugen Dimitriu devenise Ciceronele meu. Păstrez mărturie, după tehnologia epocii, imagini cu oameni şi locuri având nealterat acel parfum autumnal. Am povestit cândva – pe strada Nuţu Elman, de unde a obţinut pentru Galerie câteva scrisori destinate surorilor de scriitorul N. Jianu. Gentelmanul, sărutând mâna crăpată şi înăsprită de muncă a acelei modeste femei! Ce nobleţe! I-am urmărit aceleaşi luminiţe strălucitoare în ochi ca atunci când se întorcea de la Bucureşti sau din alte localităţi cu trofee arhivistice şi cărturăreşti. Galeria devenise spaţiul memoriei pentru exponate din fostul judeţ al Băii, de la Broşteni la Ruginoasa. L-am însoţit pe urmele Başoteştilor, Mileştilor, Găneştilor sau Ciurenilor. Era o enciclopedie ambulantă.
După excursul făcut înainte de anii ’70 prin caietele manuscris ale cărturarului A. G. Stino, străbăteam o nouă etapă a iniţierii. Îl revăd aievea făcând ghidaj sau adâncit în activitatea de înregistrare şi fişare a materialului colecţionat.
Transferul la Suceava nu a însemnat nicicum plecarea de la Fălticeni. Eugen Dimitriu a rămas trup şi suflet fălticenean din 1935, când familia, venită de pe malurile Nistrului, s-a stabilit pe fosta Stradă nemţească, în preajma casei Cazaban. Aici, în această matrice, a urmat cursurile Liceului de băieţi „Nicu Gane”, aici s-a îndrăgostit, s-a căsătorit, a devenit tată, a suferit suportând umilinţele detenţiei ca vinovat fără vină, aici a trăit calvarul vieţii într-o asumată vinovăţie perpetuă. Dar şi cu luminişuri, suişuri şi înălţări amintind de horaţianul Nu voi muri întreg. Identitatea sa fălticeneană este o certitudine. Plecat la Suceava, a scris despre Fălticeni. Linia de demarcaţie dintre cele două toposuri se constituie şi ca linie de unire.
Anii 1935-75 nu sunt o simplă bornă temporară măsurând patru decenii pentru a trece la cealaltă etapă: 1975-2020. De altfel, orice viaţă de om începe de mai multe ori. Dorul dor devine o permanenţă prin intrarea în mileniul trei. Fălticeni, loc de perpetuă reîntoarcere. Mit al eternei reîntoarceri. Temelie existenţială. Şi auctorială. Ca dovadă, atâtea cărţi, contribuţii documentare, articole revuistice impregnate de duhul locului: 2001, Lovineştii, debut editorial; 2002, Oraşul Muzelor; 2004, Cazabanii; 2007, Cazabanii de la Fălticeni; 2007, Les Cazaban – Une chronique de famille; 2009, Un album al viselor frumoase; 2010, Lumini fălticenene; 2012, Virgil Tempeanu – Omul şi opera (împreună cu V. G. Popa); 2015, Corespondenţă fălticeneană; 2015, Dicţionar al personalităţilor fălticenene; 2017, Aurel George Stino – Restituiri (ediţie îngrijită de Eugen Dimitriu); 2017, Eroi fălticeneni din primul război mondial.
I-au prefaţat cărţile personalităţi precum Constantin Ciopraga, Elena Brânduşa Steiciuc şi Constantin Severin. Dese reîntoarceri. Cărţile au fost scrise la Suceava cu miez de iubire în galeria inimii din matricea fălticeneană. Scrisul a rămas pentru cărturar forma lui de dăruire. Scrisul “ rugăciune.
Şi acum, postumele. Vinovăţia perpetuă, Editura Heruvim, 2023, ediţie îngrijită de Alis Niculică. Şi probabil, altele, care vor urma, pentru că arhiva personală a sărbătoritului a fost donată Bibliotecii Bucovinei.
Activitatea a fost ilustrată şi în documente video, You-tube, la Televiziunea Intermedia, la TVR Iaşi sau Fălticeni online. Există un film de şase ore realizat împreună cu regretata Ioana Nistor ce ilustrează şi concentrează hărnicia şi iubirea pentru acest topos mirific. Sărbătorindu-l împreună ca nonagenar în 2013 la Galerie, Asociaţia Fălticeni Cultural prin profesorul Neculai Sturzu şi părintele Liviu Mihăilă, în prezenţa emoţionantă şi emoţionată a muzeografului, am derulat filmul roadelor sale în video-ul realizat de Alexandru Săvescu.
Anul trecut, la sfârşit de toamnă, am sărbătorit 50 de ani de la ctitorirea Galeriei în care Eugen Dimitriu s-a înzidit. Municipalitatea şi comunitatea i-au recunoscut meritele: 2002, Cetăţean de onoare al Municipiului Fălticeni. L-a onorat şi Premiul SSB pentru istorie literară, 2001. L-a onorat şi Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate conferit de Uniunea Scriitorilor, filiala Iaşi, 2002. Şi în mod deosebit, Premiul Opera Omnia, 2003, acordat de Fundaţia Culturală a Bucovinei pentru activitatea laborioasă de valorificare a inestimabilelor fonduri documentare din zestrea culturală a municipiului Fălticeni. Plus, încă multe onorante premii şi recunoaşteri dintre care „Meritul Fălticenean – In honorem” instituit de Consiliul Local Fălticeni, 2013. Suflet al locului, a ctitorit şi temeinicit în câţiva ani, alături de fălticeneni şi pentru fălticeneni, un edificiu al identităţii spirituale şi al memoriei culturale locale.
La zi centenară, printr-un demers bine temperat, sărbătorim omul, muzeograful, documentaristul, cercetătorul, traducătorul, publicistul şi scriitorul Eugen Dimitriu, cel statornic în iubire şi dăruire.
Comentarii