Poet, publicist, redactor fondator al ziarelor „Plai Românesc”, „Arcaşul”, „Curierul de Cernăuţi”, academicianul Vasile Tărâţeanu a fost unul dintre cei care, în condiţii vitrege, au menţinut spiritul românesc în nordul înstrăinat al Bucovinei. Scriitor cu o valoroasă creaţie poetică şi publicistică, timp de peste trei decenii s-a aflat în serviciul idealului naţional.
Academicianul Vasile Tărâţeanu a rămas pentru toţi cei care l-au cunoscut, în deosebi pentru prieteni – Vasilică, suflet bun, generos şi iubitor, iertător şi răbdător, spirit neînvins, luptător şi învingător.
Vasile Tărâţeanu n-a putut învinge doar moartea. E o tristeţe profundă pierderea acestui Om cu literă mare, a acestei personalităţi marcante a Bucovinei care a lăsat o urmă frumoasă nu doar în Bucovina lui răstignită, şi care a rămas o lacrimă încă neplânsă în inimile prietenilor, celor ce l-au cunoscut, un far de la care luăm lumină noi, cei care-i împărtăşim idealurile.
A fost unul din principalii organizatori ai protestului românilor din nordul Bucovinei din 17 septembrie 2017, în faţa Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, împotriva art.7 al Legii Educaţiei ce ne exclude limba română din şcoli.
La un an de la trecerea sa la cele veşnice am constatat, cu tristeţe, la fel precum un an în urmă, că unul ca el nu mai avem… Nu are cine ne proteja, cine ne îndruma, cine ne sprijini, cine ne susţine la grele încercări. Iar încercările ne pasc la orice pas.
E bine când fraţii de acelaşi sânge şi idealuri sunt împreună. De data aceasta ne-a adunat soţia-i, doamna Elena Vântu-Tărâţeanu, directoarea Muzeului „M. Eminescu”, cu fiica Cristina, preşedinta Fundaţiei de Binefacere „Casa Limbii Române”, fiica-i mai mare Mariana, profesoară de engleză, fraţii Valeriu şi Ion, la parastasul şi slujba divină, oficiată de părintele Cristofor Gabor – un mare iubitor de neam şi continuator al vrednicilor înaintaşi –, în Bisericuţa „Sfinţii Trei Ierarhi” din Cimitirul vechi din Cernăuţi, fosta Capelă Mitropolitană, ctitorită în 1881 de ierarhul Silvestru Morariu drept criptă pentru Mitropoliţii Bucovinei şi Dalmaţiei, în criptele de la subsolul căreia şi-au găsit odihna veşnică 10 mitropoliţi ai Bucovinei, locaş sfânt pe care îl putem pierde şi pentru care, noi, românii, trebuie să luptăm, fiindcă Primăria Cernăuţiului intenţionează să-l ia sub „protecţia sa”. Tocmai urmează să aibă loc sentinţa judecăţii. Templu pentru viaţa căruia a luptat academicianul Vasile Tărâţeanu, pe care l-a scos din bălării, în deplinul înţeles al cuvântului, l-a renovat şi a făcut slujbe 16 ani de zile un alt mare patriot, regretatul preot de la Dumnezeu, Mihai Ivasiuc, căci toţi luptătorii sunt aici, grămăjoară.
Nu doar limba română e în pericol de dispariţie, ci şi altarele lor sunt!
Trăim timpuri nu dintre cele mai bune, când în pericol de dispariţie nu e doar limba română, ci şi sfintele noastre altare. Acum, ca nicicând, noi, cei rămaşi, trebuie să dăm dovadă de curaj şi demnitate, să ne apărăm sfintele altare, sfintele morminte, care încetul cu încetul dispar peste noapte, limba română, să ducem mai departe idealurile pentru care a trăit şi a luptat Vasile Tărâţeanu, care sunt şi ale noastre.
E greu de acceptat că nu mai este printre noi. A pus suflet în tot ce a făcut. Constatăm cu durere că ne părăsesc boierii culturi române, aproape că nu au mai rămas dintre cei adevăraţi. Unul dintre ei e Vasile Tărâţeanu, care şi-a confirmat obligaţia de a fi responsabil pentru tot ceea ce face, ce aşteaptă de la el prietenii, conaţionalii. A fost cel mai cunoscut şi mai iubit în Ţară român din nordul înstrăinat al Bucovinei. Nimeni din marii oameni ai Bucovinei n-a fost atât de apreciat în spaţiul românesc precum Vasile Tărâţeanu, deţinătorul onorificului titlu de Membru de Onoare al Academiei Române, Cetăţean de Onoare al satului natal Sinăuţii-de-Jos şi din câteva municipii din Patria istorică, menţionat cu numeroase distincţii şi premii naţionale pentru literatură din partea României. Dar cea mai mare a fost dragostea de care se bucura scriitorul în mijlocul conaţionalilor, fiind un reper pentru comunitatea din această insuliţă românească – Bucovina – Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare – din Mica, dar Marea sa Românie, pe care şi-a dorit-o unită. Deşi a avut de înfruntat nu puţine lovituri ale destinului, luptătorul Vasile Tărâţeanu le-a învins pe toate şi ne bucuram nespus că din nou era în prima linie pe baricadele luptei pentru existenţa noastră în această Românie Mică, fiind unul din importanţii lideri de opinii, cunoscut de toată lumea românească, menit să poarte blazonul nobleţei unui neam. N-a putut învinge doar moartea. Ne-am molipsit de la el de dragoste de Grai, de Ţară.
Odată cu Vasile Tărâţeanu dispare o epocă
Odată cu Vasile Tărâţeanu dispare o întreagă epocă, dispar anii tinereţii noastre frumoase, când ne aduna laolaltă la vreo sărbătoare naţională, festival inaugurat de Domnia Sa, ori la o seară de creaţie a unui artist bucovinean îndrăgit. La zilele lui de naştere venea întreg neamul românesc din Bucovina înstrăinată.
Existenţa sa în lumea spirituală românească a Cernăuţiului, lupta neobosită pentru drepturile românilor din Bucovina, a constituit pentru noi, românii înstrăinaţi, un far de la care luăm lumină. Vasile Tărâţeanu a rămas să trăiască în inimile noastre.
Felicia NICHITA-TOMA,
„Zorile Bucovinei”, Cernăuţi
Comentarii