Cei mai buni profesionişti din Filiala Suceava a CECCAR au fost premiaţi

Reamintim că la Suceava a avut loc, luni, 13 iulie, cea de-a XXII-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român, eveniment organizat de CECCAR – Filiala Suceava. Manifestarea s-a desfăşurat la salonul „Eden Garden” şi a reunit experţi contabili, contabili autorizaţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului universitar.

Ediţia din acest an, desfăşurată sub tema „#SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi?”, a pus în discuţie rolul profesiei contabile într-o economie tot mai puternic influenţată de inteligenţa artificială, automatizare şi transformare digitală. Participanţii au dezbătut provocările şi oportunităţile pe care le aduce noua realitate tehnologică pentru profesioniştii contabili, precum şi necesitatea adaptării continue pentru a rămâne relevanţi şi indispensabili în procesul decizional.

În cadrul evenimentului au fost premiaţi cei mai buni profesionişti ai filialei pe anul 2025. La categoria „Experţi contabili”, locul I a fost obţinut de Ovidiu Bălănuţă, urmat de Ana Maria Litvinchevici (locul II) şi Oana Lupaşcu (locul III). La categoria „Contabili autorizaţi”, locul I a revenit Elenei Dimcea, urmată de Mariana Hlihor (locul II) şi Cristina Ciobanu (locul III).

De asemenea, au fost premiate şi societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate cu cele mai bune rezultate. Printre câştigători s-au numărat Management Account SRL, Adverum Business SRL şi Contex BGD SRL.

Evenimentul a fost marcat şi de recunoaşterea performanţei elevului Andrei Mario Şerban, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, care a obţinut premiul I la etapa naţională a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă.

La manifestare au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, precum şi parteneri ai mediului de afaceri.

Ziua Naţională a Contabilului Român a reprezentat, şi în acest an, un prilej de reflecţie asupra viitorului profesiei contabile într-o economie în plină transformare digitală. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI