Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea a reprezentat judeţul şi valorile româneşti la un eveniment dedicat promovării iei româneşti, desfăşurat în sediul Parlamentului European din Bruxelles.
Aflăm că, la invitaţia europarlamentarului Gheorghe Piperea, membru al grupului ECR, deputatul sucevean a participat alături de preşedinţii organizaţiilor AUR din oraşele şi comunele judeţului Suceava, precum şi de tineri din întreaga regiune a Moldovei. Evenimentul a oferit prilejul de a aduce în atenţia instituţiilor europene un simbol autentic al patrimoniului cultural naţional: ia românească.
„România are o identitate puternică şi o moştenire culturală deosebită, pe care avem datoria să o promovăm şi să o respectăm. Ia românească este mai mult decât un obiect vestimentar – este un simbol al continuităţii, al tradiţiei şi al sufletului românesc. Ne dorim o Românie demnă, care îşi afirmă valorile şi contribuie cu propria identitate la construcţia europeană” a declarat deputatul Petru-Gabriel Negrea.
Evenimentul a subliniat importanţa valorilor care definesc poporul român – tradiţia, credinţa, demnitatea şi respectul pentru rădăcini. Participanţii au transmis un mesaj de preţuire faţă de moştenirea culturală a României şi de necesitatea promovării acesteia la nivel european.
Pe lângă aspectul cultural, delegaţia a avut ocazia să observe îndeaproape activitatea instituţiilor europene şi modul în care sunt adoptate deciziile care influenţează viaţa cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene.
Prin această prezenţă la Bruxelles, deputatul sucevean a reconfirmat angajamentul AUR pentru promovarea identităţii naţionale, a patrimoniului cultural şi a valorilor româneşti, atât pe plan intern, cât şi în context european, ni s-a precizat. (N.B.)
























Comentarii