Peste 370 de controale efectuate de inspectorii sanitari în luna august

> Două din cele trei amenzi au fost aplicate unor pensiuni din mediul rural

Şeful Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Dinu Florin Sădean, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în cursul lunii august au fost efectuate 371 de controale, dintre care 101 în domeniul aliment şi 270 în sectorul non-aliment.

Sădean a spus că, din totalul controalelor în domeniul non-aliment, o acţiune a vizat verificarea calităţii apei unei fântâni din mediul rural, în urma unei sesizări, alte 38 de controale au fost efectuate în domeniul turismului, fiind verificate 22 de pensiuni şi un hotel, precum şi 16 piscine.

El a mai spus că în urma controalelor în domeniul turismului a fost aplicată şi o sancţiune în cuantum de 1000 de lei unei pensiuni din mediul rural, pentru lipsa produselor biocide necesare activităţilor de curăţenie şi dezinfecţie.

Alte patru controale au fost efectuare în domeniul mediului în urma unor sesizări privind zonele de locuit, 55 de controale au vizat produsele din tutun, iar 20 de controale au vizat produsele cosmetice, în timp ce 151 de controale au avut ca scop verificarea produselor biocide, din care 113 la retaileri şi 38 la utilizatori.

Medicul epidemiolog a precizat că au mai fost verificate 26 de laboratoare de tehnică dentară şi şase de optică medicală.

El a menţionat că, în domeniul alimentelor, inspectorii sanitari au verificat patru producători şi ambalatori, precum şi 64 de retaileri, fiind aplicată o amendă în valoare de 500 de lei unui magazin mixt din mediul rural pentru lipsa cursurilor de igienă pentru personalul angajat.

În sectorul servicii, respectiv în domeniul alimentaţiei publice (baruri, restaurante, unităţi tip fast-food) au mai fost efectuate 32 de controale, inspectorii sanitari aplicând o amendă de 800 de lei unei pensiuni din mediul rural pentru neînregistrarea temperaturii spaţiilor frigorifice destinate păstrării alimentelor; un alt control s-a desfăşurat la un producător primar.

Medicul Dinu Florin Sădean a menţionat că la pensiunea sancţionată din zona Voroneţ, unde s-a înregistrat un caz de toxiinfecţie alimentară în luna august, s-au prelevat probe din alimente şi, în urma analizelor de laborator, s-a depistat prezenţa Salmonellei într-unul dintre sosuri. O persoană care lucra în blocul alimentar a fost depistată cu aceeaşi bacterie, urmând tratament de specialitate. „A fost făcută legătura între prezenţa Salmonellei şi în aliment, şi la unul dintre angajaţii pensiunii” a precizat medicul epidemiolog.

El a subliniat că în blocul alimentar al pensiunii respective s-a realizat o acţiune de dezinfecţie, iar după recontrolul inspectorilor sanitari acesta a fost redeschis.

Inspectorul-şef al Serviciului Control în Sănătate Publică a declarat că în acest sezon estival s-au verificat peste jumătate din totalul pensiunilor şi restaurantelor din domeniul turistic al judeţului.

„În cursul lunii august au fost 42 de acţiuni de îndrumare şi consultanţă cu prelucrarea normelor de igienă cu agentul economic în timpul controalelor şi patru acţiuni comune cu alte autorităţi, o acţiune comună cu Brigada Antidrog la distrugerea medicamentelor psihotrope şi trei soluţionări de sesizări cu primăriile din Liteni, Bosanci şi Ipoteşti” a mai spus Sădean. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI