Inginerul fălticenean Vasile Moroşanu ne uimeşte prin apariţia celei de a patra cărţi de proză scurtă: „Dulce şi Amar”, Ed. SMArt, 2018, Gura Humorului. Viziunea grafică este a Ancăi Cojocariu, iar ilustraţiile aparţin cunoscutului artist Radu Bercea. Prozele ce compun cartea aduc laolaltă dihotomiile dulce-amar într-un de-a răsu’ plânsu’.
Asistăm la o narativizare a unor întâmplări despre bine şi rău, despre adevăr şi minciună, despre curaj şi laşitate, despre dragoste şi plafonare sentimentală. Autorul este un observator atent al vieţii, fiind prezent în miezul faptelor ca martor şi mărturisitor al lumii în care trăieşte. Vasile Moroşanu poposeşte în multe din gările trenului-timp, colindând pe cărările vieţii pline de soare sau noroi. De peste tot străbate o tentă de umor sănătos şi luminos, pentru că picătura de amar nu va putea altera dulcele vieţii. Naratorul nu şi-a propus precum Nabucov să ne prezinte personaje ce trag la galere. O lume simplă, naivă, pitorească, uneori plată şi meschină, alteori cu puterea de a se autodepăşi. „O mască râde, o mască plânge“ grăieşte explicit coperta, iar autorul ne invită să degustăm din dulcele-amar şi din amarul dulce. Şi are un merit din felul în care o face: nu devine plictisitor prin moralizare. Gustul pentru poanta-concluzie dă tenta de oralitate pentru cele „de la lume adunate”.
Astfel, Bebe devine „tăietor de frunze la câini” („Comportament de turmă”), iar Corneluş, campion în lansarea chinezeriei, năstruşnic, foloseşte „ca element de combustie un beţişor pe care a înfăşurat o cârpă îmbibată în motorină”, provocând incendiul stogului de fân („Lampionul buclucaş”). Mai consistentă este povestirea „Un bou şi doi «plăvani»” care ancorează în realităţile neaoşe prin evreul Haimovici şi locuri cunoscute precum strada Broscăriei şi crâşma „la Zoiosu”. Bronzaţii specializaţi în alba-neagra dau însă lovitura. „Aşezându-se pe o bancă în parc şi numărând banii, tatăl şi fiul au constatat că pierduseră valoarea unui bou”. Tensiune dramatică se înregistrează în „Gardul blestemat”:
„De ce distrugi gardu’, mă boule? Ai pus tu vreo harţapică în el? Stai că-ţi arăt eu ţie, încornoratule.” Tragedie. Moarte de frate. Şi întrebarea care conţine nevoia de echilibru şi înţelepciune: „S-a făcut oare dreptate plecând unu’ în pământ şi celălalt în puşcărie?”
Certificatul de autenticitate a maşinii de cusut Singer devine afacere murdară cu mănuşi curate, ducând la prosperitate înşelătorii care obţin bani nemunciţi în conturi fantomă („Înşelătoria”). Nina, devenită milionară în euro prin înşelăciunea naivelor sale victime, va trebui să plătească la rândul ei taxă de protecţie, sentinţa înşelătorului înşelat fiind exprimată concis: „Iată deci că fiecare naş îşi are naşul!” („Prezicătoarea”). Un alt instantaneu uimeşte prin jocul hazardului. În trenul ce pleca din gara Adjud spre ţinutul secuiesc, poreclitul Har-Cov (un calambur iscusit pentru aşezarea ucrainiană?), tânărul poliţist, printr-un capriciu al absurdului, va fi zvârlit din tren de indivizi certaţi cu legea. „S-a făcut linişte în compartiment… cei doi l-au urmărit, aruncându-l din tren… Aşa a murit Dan, cu toate că îl chema… Ungureanu”. („Convieţuire bolnăvicioasă”). Povestea din „Pasiune canină” prezintă discret înclinaţiile zoofile ale Gretei pentru Botişor, Junior sau Lord. „Profesoara şi dulăul său au făcut bârfa vecinilor şi asta, de ce oare?”
Când schimbă registrul tematic, proza are doar iz anecdotic. Un hâtru moş Ion Roată de azi, se adresează alesului naţiei de la care aşteaptă fapte măcar peste patru ani: „Am să mă rog lui Dumnezeu să-mi dea viaţă până atunci… S-a rugat moşul, însă peste patru ani, Ion Mutu n-a mai ajuns parlamentar.” Şi întrebarea retorică: „Să fi făcut Dumnezeu ordine în Parlament?” Amar de amar.
Un mozaic de situaţii şi de imagini, întâlniri întâmplătoare, povestiri cu final deschis, cele 24 de proze sunt prezentate cu firesc şi naturaleţe într-o formulă narativă lineară, autorul având capacitatea de a sugera esenţialul. Cu un minim de text se construieşte o poveste. Din lucrurile mărunte ale vieţii şi din îndeletniciri insignifiante şi banale se realizează scheletul narativ al cărţii.
O carte cu şi despre oameni simpli. Inegale ca valoare, prozele completează cartea de vizită a autorului care ne oferă o sănătoasă terapie prin lectură.
Rămâne dezideratul arghezian: „Veninul strâns l-am preschimbat în miere…”
MIOARA GAFENCU
Comentarii