Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – 25 de ani

Prilej pentru „a evidenţia şi sărbători excelenţa”

12Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a marcat, în cadru festiv, cei 25 de ani de la transformarea din institut pedagogic în universitate, acesta fiind un prilej pentru „a evidenţia şi sărbători excelenţa” a declarat rectorul USV, Valentin Popa, ieri dimineaţă, în Auditorium „Joseph Schmidt”.

Rectorul a spus că acesta este şi momentul unui bilanţ, întrucât a început al patrulea an al mandatului actualei conduceri, printre realizările din ultimii trei ani menţionând, pe primul loc, „asigurarea unei stabilităţi financiare”.

Rectorul Valentin Popa nu a putut trece peste „şocul politic al guvernului trecut, pe care am încercat sa-l reparăm şi vom căuta să-l reparăm şi în anii următori”, când universitatea a fost clasificată într-o categorie inferioară, fiind dezavantajată la finanţare.

Rectorul USV a punctat la capitolul realizări „asigurarea plăţilor salariale la zi, nu în-totdeauna la valoarea la care au fost prestate, dar în funcţie de resursele avute”, înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor USV, înfiinţarea Lectoratului de limba română de la Universitatea „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, implicarea activă a conducerii USV la realizarea unor acte normative. Ajungând aici, rectorul a precizat că a apărut o nouă metodologie de finanţare a universităţilor, care o înlocuieşte pe cea din 2011, cu „indicatori cantitativi, preponderent”, cu una care cuprinde indicatori calitativi pentru asigurarea finanţării: „Aceste modificări vor elimina discrepanţele care au favorizat universităţile mari, care aveau o masă mare de studenţi şi cadre didactice şi beneficiau de finanţare dublă”.

Prof. univ. dr. Valentin Popa s-a referit şi la cifra de şcolarizare pentru anul academic următor, precizând că se doreşte cel puţin păstrarea cifrei de anul trecut în ce priveşte numărul locurilor bugetate, chiar dacă „numărul absolvenţilor de liceu e în uşoară, dar continuă scădere”.

Ziua de ieri a constituit pentru USV şi o sărbătoare a performanţei în cercetare, fiind premiaţi doi dintre masteranzii evidenţiaţi cu invenţii promiţătoare la Gala Top 10 suceveni iniţiată de Monitorul de Suceava: Ionela Nechifor, de la Industrie Alimentară, pentru îngheţata „TopIce”, şi Abel Torac Mitric, de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, care este autorul unui sistem pentru localizarea victimelor catastrofelor naturale, printre alte invenţii.

Referitor la activitatea doctorală, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, prof. univ. dr. Brânduşa Elena Steiciuc, a precizat că „doctoranzii noştri au desfăşurat o muncă de cercetare de maximă seriozitate”, activitatea lor însemnând „o perpetuare a modelului mentorilor lor”.

Prof. univ. dr. Brânduşa Elena Steiciuc a mai spus că, la ora actuală, la USV sunt două şcoli doctorale: Ştiinţe aplicate inginereşti şi Ştiinţe socio-umane. Ele cuprind 200 de doctoranzi şi 37 de conducători de doctorat, dintre care 25 sunt titulari.

Apoi, ea a oferit titlul „Doctorand al anului”, câte unul pentru fiecare şcoală doctorală: la Ştiinţe socio-umane – dr. Oana Elena Grozavu, domeniul filosofie, coordonator prof. Sorin T. Maxim; la Ştiinţe aplicate şi inginereşti – Marius Beniuga, de la Inginerie Mecanică, coordonator prof. univ. dr. Ioan Mihai.

De asemenea, prof. univ. dr. Steiciuc a înmânat 11 diplome de doctor celor care au fost validaţi la 10 decembrie 2014 şi 6 februarie 2015, printre care preotului Gheorghe Brădăţan, la istorie.

În cei 25 de ani de evoluţie, Universitatea Suceava s-a dezvoltat de la 1000 de studenţi şi trei facultăţi, la 8500 studenţi şi nouă facultăţi, având 43 de programe la studii de licenţă – învăţământ de zi, 14 la învăţământ la distanţă şi 33 programe de masterat.

Un comentariu

  1. corcodel says:

    Măcar să fie pomeniți și premiați cei care s-au ocupat atunci de înființarea Universității.Acum se lăfăie toate babele și moșnegii pe munca și zbuciumul studenților de atunci și a Rectorului Diaconescu.Să le mulțumescă cineva măcar public.Au mers studenții pe cheltuiala lor la București,au făcut mitimg-uri.
    Cinste lor!!!!Tinerilor!anilor 1990!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI