Carte de zidire sufletească

XI. Cultura socială

 

4. Căpcăunii Patimile și obiceiurile străvechi ale înaintașilor noștri trăiesc încă în noi, fără să bănuim. De acest lucru ne aducem aminte când băgăm de seamă ce dorință avem cu toții în timpul mesei, să înhățăm în dinți pe vreunul dintre semenii noștri, să-i sfâșiem membrele și să-i sorbim sângele, după care, sătui, să ne ștergem gura. Este oare vreun ospăț în societate unde putem sta pe îndelete de vorbă, fără să târâm pe careva dintre semenii noștri și să-l facem cu ou și cu oțet? Cine nu a luat parte, măcar o dată, la un asemenea ospăț de căpcăun? Ce legătură are obiceiul acesta cu cultura socială? Nu are nicio legătură și, de aceea, vrem să atragem atenția acelora care urmăresc serios progresul social asupra unui prilej pentru educația de sine. De bună seamă, nu este niciun rău dacă cineva își dă seama de caracterul semenilor săi și schimbă, în această privință, impresii și păreri cu prietenii. Cel mai adesea, o faci însă spre a te proslăvi pe tine, spre a-ți săra inima și a lăsa frâu liber intoleranței tale față de apucăturile altora. Aici iese la iveală pornirea cea mai de rând a oricărei viețuitoare: să ciupească și să muște tot ce are altfel de pene și de păr. Obiceiul acesta de a cântări întruna faptele altuia și de a face din firea noastră măsura tuturor lucrurilor, acest grosolan imbold al afirmării de sine față de tot ce e străin, reprezintă o tendință distructivă pentru cultura noastră socială, deoarece cultură socială înseamnă modestie, cunoștința propriilor lipsuri, sete de desăvârșire personală și toleranță. Reacția hotărâtă împotriva acestei porniri adânc înrădăcinate este de o mare însemnătate educativă pentru om; de aceea, de îndată ce începi convorbirile mai sus pomenite asupra persoanelor absente, adu-ți aminte de cuvântul disciplină socială și, fără să dai peste nas comesenilor, caută totuși să scoți în relief părțile bune ale celor târâți la judecată și să dai o interpretare mai blândă greșelilor lor. Aceasta este gimnastica elementară a sentimentului social. De altminteri, să ascultăm cuvintele Magdalenei del Pazzi: Despre aproapele caută să vorbești cât mai puțin cu putință, căci de obicei începi cu binele și termini cu răul. Aproapele nostru este ca o cupă care se sfărâmă lesne, dacă o iei prea des în mână.