Curtea de Apel Suceava

Gelosul din Mălini își reduce pedeapsa

 

Ion Grigoroaia, de 54 de ani, din Mălini, acuzat de tentativă la infracțiunea de omor calificat, care a primit, la Tribunalul Suceava, 7 ani cu executare, a reușit, la Curtea de Apel Suceava, să-și reducă pedeapsa la 5 ani. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. La data de 11.10.2011, în jurul orei 16, pe fondul unei stări de gelozie și pentru a se răzbuna, înarmat cu un cuțit de mari dimensiuni (lama avea 21 cm), Grigoroaia s-a deplasat la locuința vecinului său Gheorghe Stan, de 53 de ani, din comuna Mălini, asupra căruia a exercitat acte de violență de mare intensitate, aplicându-i mai multe lovituri la nivelul corpului. Leziunile au necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale, intervenția operatorie fiind necesară și obligatorie pentru salvarea vieții victimei. Inculpatul, plecat anterior din țară o perioadă, venise la vecin să-i ceară socoteală pentru faptul că i-ar fi furat soția și ar fi fugit cu ea în Italia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI