Fotbal, Liga a III-a

Suceava vs. Mureș, la barajul de promovare în Liga a III-a

Federația Română de Fotbal a comunicat în această săptămână data de disputare a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, programul jocurilor, precum și locul de disputare a celor 21 de întâlniri. Conform distribuției, câștigătoarea Ligii a IV-a din județul Suceava urmează să întâlnească pe 31 mai, ora 17.30, reprezentanta județului Mureș, într-un meci ce se va disputa într-o singură manșă, pe teren neutru, sub organizarea AJF Bistrița-Năsăud.
 

În liga suceveană, locul de calificare la baraj este disputat în acest moment de: Cetatea II Suceava-Arbore, Rapid CFR Suceava și CS Gura Humorului, cele trei formații fiind despărțite în fruntea clasamentului de doar trei puncte, cu două etape rămase până la finalul sezonului regulat. Mult mai clară este situația din Liga a IV-a din județul Mureș, unde ASO Miercurea Nirajului are un avans de patru puncte în vârful ierarhiei și pare a-și fi asigurat deja prezența la meciul de baraj.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI