Pe marginea unui drum din Arbore

Un bărbat a fost lovit mortal de un autoturism

Un bărbat din Arbore a fost lovit mortal de un autoturism. Accidentul s-a produs luni seara.

Potrivit anchetei poliţiştilor, luni, în jurul orei 20:45, un tânăr de 29 de ani, din oraşul Cajvana, conducea un autoturism Volkswagen Tiguan pe DJ 178 Arbore, dinspre oraşul Cajvana către comuna Arbore.

La un moment dat, acesta a acroşat cu partea din dreaptă-faţă un pieton de 54 de ani din comună, care se deplasa pe marginea din stânga a drumului pe direcţia Arbore – Cajvana.

În urma impactului a rezultat decesul pietonului.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI