Un om devotat Cetăţii

Cred că această sintagmă i se potriveşte cel mai bine distinsului scriitor Grigore Ilisei. Spun asta deoarece aşa l-am perceput încă de când am avut fericita ocazie să intru în legătură cu domnia sa şi să stăm de vorbă faţă-n faţă, asta fiind în anul 1984, pe vremea când era redactor la revista „Convorbiri literare”, iar eu începusem să bat timid la porţile revistelor literare pentru a publica din creaţiile mele, poezii sau proză. Tot el a fost cel care mi-a făcut cunoştinţă atunci cu remarcabilul poet Horia Zilieru. Aşa se face că, în acel an, în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu dumnealor, am avut deosebita satisfacţie ca domnul Horia Zilieru să-mi publice câteva poezii în revista „Convorbiri literare”, iar domnul Grigore Ilisei să-mi publice proza scurtă „Şanţul”.

Sunt sigur că această apreciere la adresa domnului Grigore Ilisei, de om devotat Cetăţii, nu o am doar eu, ci o au şi alţii. Iar aceasta se susţine prin aceea că, dacă îi analizăm nu doar cărţile pe care le-a scris, ci întreaga sa activitate desfăşurată de-a lungul celor 80 de ani de viaţă pe care îi va împlini anul acesta, vom constata că, indiferent în ce domeniu a lucrat – ziarist la Radio Iaşi sau Bucureşti, redactor la revista „Convorbiri literare” director al Radioului Iaşi, director al TVR Iaşi, realizator TVR Iaşi sau diplomat –, Grigore Ilisei s-a pus mereu în slujba Cetăţii, rămânând neclintit în această privinţă. Mereu a avut în inimă şi gând locurile dragi lui, fie că a fost vorba de Văleni, din Mălinii lui Labiş, locul unde s-a născut şi a copilărit un timp, şi mai apoi la Mănăstioara, fie de Fălticeni, unde a urmat liceul, ori de Iaşi, unde a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Română, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pe care a absolvit-o în anul 1966, iar mai apoi a devenit cetăţean al fostei capitale a Moldovei cu acte în regulă, stabilindu-şi domiciliul în Copou.

Parcurgând opera domnului Grigore Ilisei, lesne putem constata că legătura sa genetică, fizică şi spirituală cu aceste locuri nu l-a părăsit niciodată, dintre toate Fălticeniul ocupând de departe un loc deosebit în inima sa. Reiese acest lucru din cărţile şi filmele documentare dedicate municipiului Fălticeni şi personalităţilor de aici. Amintesc doar câteva: „Fălticeni” documentar al Studioului Sahia, 1988; „Fălticeni” – micro-monografie, în colaborare cu Ştefan Gorovei, Editura Sport-Turism, 1987; „Fălticeni, mon amour” – O scurtă istorie aproape sentimentală” (în colaborare cu Paul Miron), cu ilustraţii de Dan Hatmanu, prefaţa Stefan S. Gorovei, Editura Polirom, 1996; „Fălticeni”– monografie, cu un documentar-dicţionar fălticenean de Cătălin Ciolca, Iaşi, 2003.

O nouă dovadă a dragostei deosebite faţă de Fălticeni este şi cea pe care domnia sa a arătat-o în vara acestui an, când a făcut o donaţie impresionantă de bunuri personale Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu”, dintre care enumerăm: biblioteca (peste 3.600 de volume) şi biroul la care Grigore Ilisei a scris cele mai multe din cărţile sale şi de pe care nu lipseşte maşina de scris, câteva tablouri, fotografii cu personalităţi marcante ale culturii româneşti, documente inedite, statueta în bronz a Veronicăi Micle, creaţie a sculptorului Richard Hette, bustul lui Nicolae Labiş şi basorelieful în bronz „Ecaterina şi Grigore Ilisei”, ambele lucrări fiind realizate de sculptorul Vladlen Babcineţchi.

Legat de dragostea sa pentru locurile unde a copilărit voi aminti aici, foarte pe scurt, un episod din vara anului 1984.

Într-una din zile, când ne-am întâlnit la redacţia revistei „Convorbiri literare”, domnia sa mi-a spus că îi este tare dor să revadă unul din locurile copilăriei sale. Era vorba despre satul Mănăstioara, din comuna Preuteşti, judeţul Suceava, unde părintele Ilie Ilisei a avut parohia o vreme. Ştiind că la CAP Preuteşti era contabil-şef un fost coleg de liceu şi prieten bun de-al meu, Vasile Florea, i-am spus domnului Grigore Ilisei că îi pot îndeplini dorinţa fără doar şi poate, chiar într-un timp timp foarte scurt. După ce ne-am pus de acord în ce zi să mergem la Mănăstioara, ne-am despărţit bucuroşi, cu strângeri de mână.

Întors la Fălticeni, am luat legătura cu prietenul meu din Preuteşti şi i-am povestit despre dorinţa domnului Grigore Ilisei. Acesta, fără să se gândească prea mult, mi-a spus să stau fără grijă, că el o să se ocupe de tot ce trebuie pentru ca acea zi să fie una deosebită. Şi aşa avea să fie!

În ziua stabilită, imediat ce am ajuns la Mănăstioara cu domnul Grigore Ilisei, paleta amintirilor a început să se rotească. Aproape că nu pot să relatez momentele acelea deosebite când mergând alături de domnia sa îi ascultam fermecat povestirile. Vedeam cum chipul lui luminos şi blând iradia de bucurie la revederea locurilor copilăriei. Acea bucurie a sa parcă sporea viul culorilor ierbii, al florilor de câmp şi al livezilor din jur, iar căldura zilei fermecătoare de vară o făcea să fie mângâietoare. Până şi adierea vântului ce mângâia crengile pomilor din livezi părea că îngâna o melodie tânguitoare, de dor. Desigur, după ce ne-am plimbat ceva timp pe meleagurile Mănăstioarei şi la urmă ne-am ospătat un pic, a urmat fireasca despărţire, fiecare dintre noi fiind bucuros şi împăcat sufleteşte; domnul Grigore Ilisei că a reuşit să revadă locurile unde a copilărit o vreme, iar noi că am reuşit să-i îndeplinim dorinţa şi să fim părtaşi la bucuria sa.

Dar să revin la firul central al temei.

Având în vedere paginile dedicate cu măiestrie ţinutului Moldovei dincoace şi dincolo de Prut, îl putem considera pe Grigore Ilisei un demn urmaş al lui Mihail Sadoveanu. Fiind hărăzit de Dumnezeu cu un talent de excepţie şi având un spirit mereu viu şi ochiul atent la lumea înconjurătoare, Grigore Ilisei a dovedit de-a lungul vieţii sale că ştie cum să capteze bucuriile şi necazurile semenilor, pe care să le redea apoi printr-o scriere măiastră în romane, proză scurtă, note de călătorii, albume monografice sau în filme documentare.

De fiecare dată, vorbind argumentat şi la obiect, cu o voce blândă şi caldă, şi dând dovadă de un calm deosebit, Grigore Ilisei a captat atenţia şi a încântat auditoriul. Iar atunci când a fost cazul să facă vreun reproş pentru ceva anume, a făcut-o cu blândeţe, fără să ridice tonul vreodată. Şi pentru asta şi-a atras simpatia şi respectul celor din jurul său.

 În ceea ce mă priveşte, am răspuns prezent cu deosebită plăcere nu doar atunci când domnul Grigore Ilisei şi-a lansat cărţile la Fălticeni, ci şi în momentele când a fost implicat în diferite evenimente culturale de aici, singurele excepţii fiind atunci când eram plecat în vreo excursie în străinătate sau în pelerinaj prin ţară.

Desigur, sunt multe şi frumoase de spus despre opera şi activitatea domnului Grigore Ilisei, dar mă opresc aici, pentru că vreau să-i las şi pe alţii să-şi spună cuvântul.

Fiind vorba de un moment aniversar, îi doresc sănătate şi putere să mai scrie! La mulţi şi binecuvântaţi ani!

ALEXA PAŞCU

N.red. – Grigore Ilisei urmează a împlini 80 de ani la data de 20 noiembrie a.c. Din informaţiile pe care le avem, la data respectivă va fi aniversat la Iaşi, iar la 14 noiembrie, la Fălticeni.