Toamna aceasta, la mijlocul lunii noiembrie, s-a stins, la Iaşi, profesorul, istoricul şi cărturarul DUMITRU VITCU (1940-2025).
Format şi afirmat în vechea Capitală a Moldovei, plecat de la Ibăneşti-Dorohoi, dintr-o familie simplă de ţărani gospodari, Gheorghe şi Aneta-Ilinca Vitcu, Dumitru a fost un student eminent la Istorie, la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, s-a specializat şi remarcat lesne ca un istoric de seamă în domeniul epocii moderne, româneşti şi universale, elaborând şi publicând numeroase şi valoroase lucrări de referinţă, apreciate şi premiate de Academia Română.
După înfiinţarea Universităţii de la Suceava, solicitat de conducerea acesteia să colaboreze la formarea şi consolidarea acesteia – la recomandarea acad. Gh. Platon – a devenit profesor asociat prin cumul, titular al Catedrei de istorie modernă românească şi universală, predând cursuri, conducând seminarii şi îndrumând lucrări de doctorat.
…Am devenit coleg şi prieten cu el; mi-a stat în preajmă ca Om, ca slujitor al muzei Clio, ca model de profesor înzestrat cu har şi dar pedagogic, modest, cinstit, altruist, generos, vesel, deschis; îşi iubea studenţii, ca pe proprii lui fii; ştia când să-i certe sau să-i ierte, ori să-i pedepsească, dar să nu-i nedreptăţească. Lângă el m-am simţit, întotdeauna, eu însumi: mai bun şi mai curat.
…Lasă în urmă însemne uriaşe – într-ale scrisului său curat – care se vor fi aşezat, deja, între cele ce ne-au lăsat marii noştri înaintaşi: Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga.
…Sincere şi profunde condoleanţe familiei. Uşoară fie-i ţărâna şi veşnică amintirea! (Mihai şi Veronica Iacobescu)
MIHAI IACOBESCU
Comentarii