„Coşciugul este, din păcate, închis…”

Exitus. Vrăjitoarea, foarte concentrată, închide ochii şi îi spune: – Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, în Capitală, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie. Clientul, să zicem Băsescu (dar e valabil şi pt I. Iliescu, E. Constantinescu etc., după preferinţele/antipatiile politice ale fiecăruia… că eu nu fac politică) zâmbeşte încântat şi o întreabă: – Deci mulţimea este fericită? – Da, pare mai fericită ca niciodată! – Şi oamenii aleargă după maşină? – Da, aleargă în jurul maşinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte dificil să facă loc maşinii prin mulţime. – Sunt şi oameni care poartă drapele, afişe, portrete? – Da, au drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun. – Chiar aşa? Şi oamenii strigă, cântă? – Da, oamenii strigă fraze de speranţă! De pildă: „De-acum încolo totul va fi mai bine!” Ori: „Poporul este în sărbătoare.” – Şi eu, eu – ce vezi tu acolo, în globul tău de cristal, vrăjitoareo – eu cum reacţionez la toate astea? – Nu pot să văd, domnule, iertare! Coşciugul este, din păcate, închis…

Iad. De unde se vede, din nou, că şi iadul e pavat cu bune intenţii… Un om, ieşit din spital după o spitalizare lungă, dar salvatoare, se întoarce acolo, într-o pornire generoasă, să le facă o vizită noilor internaţi din salonul său. El se opreşte şi se aşază pe marginea patului în care suferise, punând acolo şi o pungă grea, plină cu fructe, cărţi şi sucuri. Noul pacient, un chinez, devine însă, brusc, din galben, tot mai alb la faţă. Apoi, se uită disperat, cu ochişorii săi mici, dar bulbucaţi subit la vizitator. Căruia îi şopteşte, înainte de a-şi da duhul: – Woong sing, hooooooo! Omul nostru iese foarte afectat de la spital, intră în primul restaurant chinezesc şi spune proprietarului: – Scuză-mă, dar ce înseamnă „Woong sing hooooo?!” – Dehhh, este o expresie stranie, poate din cauza pronunţiei deficitare, pentru că literalmente tradus înseamnă: „Gâtu’ mă-tii, vezi că stai, boule, pe furtunul tubului de oxigen!” Unde dai… şi cine crapă!?

Milostivenie. „Aflând că învinuitele de curvie mărturisită au fost închise în beciurile Mitropoliei de la Sfântul Gheorghe, unde erau ţinute „de mureau de foame, în întuneric, rămânând ca vai de ele, goale”, Doamnei Catrina, soţia Mavrocordatului, i se înmuie inima de milă şi se hotărî să facă ceva pentru bietele femei lovite de crunta reformă „moravicească” a lui Vodă. Îşi luă o interpretă, căci nu se deprinsese prea bine cu limba ţării, şi coborî, cu voia soţului, în întunecatele beciuri de la Mitropolie. Ceea ce văzu o îngrozi. Nu se poate aşa ceva, îşi zise, după ce zăbovi acolo câteva ceasuri bune, stând de vorbă cu bietele femei. Le-a încurajat cât a putut, „trimiţându-le apoi pâine şi lumină, ca să nu şadă pe întuneric, şi câte un caier-două de in, ca să nu stea degeaba. Dar nu-i de-ajuns, îşi mai spuse miloasa Doamnă. După ce obţinu încuviinţarea domnitorului, dădu sfoară prin ţară cum că oricare din acele femei nenorocite, închise din vina lor în beciurile Mitropoliei, va fi slobozită dacă se va găsi un suflet bun de bărbat care să le ceară de nevastă. Pretendenţi s-au găsit îndată. Mai ales că Doamna Catrina nu a omis să specifice în depeşele trimise înspre toate colţurile Moldovei, că fiecare mireasă ieşită din beciurile de la Sfântul Gheorghe va primi, ca zestre, pe seama vistieriei domneşti, câte o pungă cu zece galbeni, o vacă cu viţel, cinci oi gata a făta şi câte zece găini ouătoare cu cocoşul de trebuinţă… Aşadar, reformele lui Nicolae Mavrocordat s-au soldat cu rezultatele scontate. O vreme, se scrie în cronici, nu a mai fost vorba, cică, de popi beţivi şi fustangii şi nici de femei învinuite de curvie mărturisită. Câtă vreme anume nu se spune. Cronicarii au tăcut mâlc din acest punct de vedere.” (Grigore Toloacă)

Modă (şi contestatari). „În perioada interbelică, în Braşov la mare cinste erau apele de toaletă pentru sâni, în lipsa operaţiilor estetice din zilele noastre. O astfel de reclamă suna aşa: „Podoaba cea mai frumoasă a femeii este un bust frumos! Apa Kathe pentru sân-mijloc senzaţional, scutit prin lege, pentru a dobândi un bust frumos, cu efect miraculos”. Lansarea coafurii feminine „a la garçon”, cu părul scurt, ceafa descoperită, cu cărare sau breton, buclat sau cu şuviţe pe obraji, stârnea resentimentul braşovenilor conservatori. În „Nihil Sine Deo”, se publica: „Românce! Lăsaţi pentru un moment grija lucsului, a modei, a bluzei decoltate, a pălăriei cu şopron, a tocurilor înalte de un cot, dinţi de aur, buze roşii şi a altor lucruri nefolositoare şi caraghioase şi vă luaţi apă de toaletă pentru sâni!”