Poetul şi prozatorul Tucu Moroşanu din Câmpulungul Bucovinei, cel ce îşi depăşise condiţia printr-un efort de o rară inteligenţă, omul de o impresionantă bogăţie sufletească, un sihastru însoţit de o profundă smerenie, trecut în Lumea drepţilor într-o toamnă mioritică în plânset de bucium, a lăsat în urbea de sub streaşina Rarăului un demn urmaş. Nimeni altul decât Vasile Aioanei, care, iată, în urma celor patru romane (debut abrupt!), revine în forţă pe teren literar cu un nou volum intitulat simplu Povestiri din Bucovina (Ed. Junimea, Iaşi, 2025, cu o prefaţă de Mihaela Grădinariu), cea mai bună carte de proză a scriitorului. Şapte naraţiuni şi tot atâtea mărgăritare literare, cu acţiune densă, alertă şi personaje puternice, atât cele masculine, cât şi cele feminine (să nu se zborşească (in)corecţii, însă Dumnezeu – că vor ei sau nu – a zidit bărbat şi femeie), cu suflet vijelios, precum izvoarele vijelioase ale munţilor. Aici, credinţa în Atotputernicul Ceresc face parte din viaţa omului, structura sa interioară fiind croită pe cutumele comunităţii, iar acolo unde se întâmplă altfel, ca în volumul discutat, normele convieţuirii şi puterea veghetoare a Celui-de-Sus îşi fac simţită prezenţa de fiecare dată. V. Aioanei realizează, prin har, conflicte puternice, manevrând eroii săi cu abilitate ca un profesionist şi e de preferat ca cititorul, avid de lectură, să parcurgă în cele şapte zile ale săptămânii câte un singur text, încercând să-i determine mesajul, iar după ultima povestire, să-şi tragă sufletul şi să se odihnească întru strălucirea estetică realizată de autor.
Bunăoară, sentimentul de iubire, odată instalat, devine stăpânitor şi devo-rator, manifestându-se între cele două extreme, când personajul fie că se manifestă sub forma instinctului primar, fie ca ardere interioară imaculată, aşezată sub sechestrul benefic al aşteptării binecuvântării Mântuitorului. Dacă se întâmplă ca iubitul să plece înainte de vreme în cealaltă lume, i se face înmormântarea, potrivit tradiţiei, cu mireasă la cap, ca în textul Căinţa Dianei. Rămasă pe pământ cu un enorm regret şi sufocată de turbulenţa promiscuităţii morale a unor personaje, eroina îl va păstra în suflet pe cel pierdut pentru totdeauna, mergând până acolo, în neştiinţa ei, încât să roage preotul s-o cunune cu Augustin în împărăţia lui Dumnezeu. Până şi promisiunea din finalul povestirii făcută lui Dimitrie, fratele lui Augustin (…dacă voi mai trăi, vom fi împreună) e făcută, psihologic, sub spectrul prezenţei celui mort. De altfel, V. Aioanei posedă mijloace de a dezvălui convulsiile interioare ale personajelor, plasate de cele mai multe ori în situaţii-limită: Cu adevărat fericit (o fericire strâmbă a unui handicapat sufleteşte!) de cele întâmplate era numai Haralambie, căci Hortensia avea totuşi remuşcări, peste care se aşeza suspiciunea marii majorităţi a cunoscuţilor lor, şi-aceasta îi făcea căinţa şi mai apăsătoare. (…) O plăcere sadică îl ţintuia locului, simţindu-se victorios că şi-a înfruntat rivalul pe terenul lui, că i-a luat nevasta şi casa. Diabolic până în măduva oaselor, va eşua lamentabil, fără ca nebunia răului să dispară odată cu acesta, având în vedere că diavolul va fi nimicit definitiv la următoarea „plinire a vremii”. O altă naraţiune, Balconul ucigaş, e o superbă demonstraţie artistică a faptului că e imposibil să clădeşti ceea ce se numeşte fericirea pământeană pe fundamentul odios al crimei, după cum nu se poate obţine confortul sufletesc prin acumulare de bănet (Barbânţa lui Ioachim). Devenit sclavul banului, personajul cu nume biblic, Ioachim, are un singur scop, să-şi capitalizeze munca, minţindu-şi până şi partenera de viaţă. Şi de data aceasta, nebunia e la ea acasă (…de-aş trăi s-o umplu, fiind vorba de tăinuitul vas de lemn), des-prinsă parcă din pericopa evanghelică a lui Luca 12, 20: „Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. Şi, cum înţelepciunea poporului nostru atrage atenţia că „banii strângătorului ajung în mâna cheltuitorului” (uneori, în cea a… jefuitorului), comoara celui plecat să dea seamă de avariţia lui ajunge în sertarul hămesit al crâşmarului prin ginerele lui Ioachim, pre numele său Manole, a cărei semnificaţie o trădează şi el: (de-aş trăi s-o golesc!). Tânărul, cuprins de o neostoită lăcomie, eşuează în braţele smolitului, chit că într-o noapte Un drac… care i s-a înfăţişat (…) i-a spus să nu mai caute comoara… că banii strânşi de Ioachim sunt ai lui, să cumpere lemne pentru iad.
Că împeliţatul îşi poate schimba oricând cu uşurinţă… sexul, ne stă la dispoziţie o altă compoziţie a lui V. Aioanei, cu titlul Bucefal, armăsarul Bulibaşei, unde Tereza scapă de socru printr-o idee diabolică şi, mânată de un nemăsurat orgoliu, îşi blestemă bărbatul, după ce acesta, torturat de conştiinţă, se hotărăşte să ia calea ascezei şi a iertării: Să piei şi să arzi în iad, nenorocitule!, o izbucnire a celei ce se află deja în bezna robiei, de unde a fost alungată orice urmă de iubire. De un astfel de hău are parte şi croitoreasa Despina, în urma unei bolnăvicioase curiozităţi care o împinge să-şi întineze căsnicia şi să surpe încrederea partenerului de viaţă. Salvarea imaginată (cuminţită după o experienţă crezută ca vindecătoare) de adulteră nu e altceva decât încă o cădere, nădăjduind că Dumnezeu o va ierta (…), o seacă nădejde, din moment ce rămâne doar la nivelul acesta, după ce jură strâmb cu mâna pe Biblie. Un alt bărbat de la Sasca Fălticenilor, devenit venetic pentru fetele din Câmpulung, din cauza accentului său, trecut de la agricultură la industrie, se va încurca destul de repede cu una cam nătângă, ori, după a lui părere, Şiuşită tari!
Cu acest ultim exemplu, e de reţinut observaţia că Vasile Aioanei, locuind, prin natura serviciului, în Iaşi, revenit în Bucovina, şi-a însuşit rapid şi pe deplin vorbirea populară a muntenilor din zonă, folosind-o în carte cu economie, doar unde e strict necesar, în care se pot savura momente de umor graţios. Cu o superbă copertă şi nu mai puţin superbe câteva fotografii de la sfârşitul volumului şi, mai ales, cu subiecte bine strunite, ca rezultat al talentului său de narator, autorul are toate şansele să se înscrie în „Galeria Voievozilor de Obcină”.
Comentarii