Numeroşi credincioşi şi-au îndreptat paşii duminică, 9 februarie 2025, spre Mănăstirea Mirăuţi, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, nelăsându-se descurajaţi de vremea rece, specifică lui Făurar, cum este cunoscută popular luna februarie. În Duminica a XXXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ce aşază înaintea creştinului două modalităţi de participare la slujbele Bisericii, ei au ales să aducă prinos de rugăciune Multmilostivului Dumnezeu în lăcaşul ce a găzduit, timp de aproape două veacuri, racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul întregii Moldove. Au vrut să reitereze astfel momentul căruia Mântuitorul i-a acordat o deosebită atenţie, şi anume ruga făcută în Casa lui Dumnezeu, rostind Pilda Vameşului şi a Fariseului, aleasă de Sfinţii Părinţi ca temă de analiză a propriei stări duhovniceşti.
În dimineaţa duminicii care deschide ciclul liturgic al Triodului, dar şi în ajunul prăznuirii Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, cunoscut mai ales ca izbăvitor de boli, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întâmpinat cu multă bucurie de clerici şi credincioşi, în duioasa cântare a clopotelor Mirăuţilor, fiind primit, potrivit tradiţiei, cu pâine şi sare. Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, dimpreună cu un sobor din care au făcut parte slujitori ai vechii ctitorii muşatine, între care arhim. Haralambie Ţanef, îndrumătorul duhovnicesc al aşezământului monahal, protos fiind pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
Slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de membri ai Grupului Psaltic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijat de arhid. Paul Iuşcă.
După citirea textului Sfintei Scripturi, Preasfinţitul Părinte a explicat înţelesul duhovnicesc al pildei consemnate de Sfântul Evanghelist Luca şi rânduite pentru această zi, pornind de la una dintre cântările cele mai reprezentative ale Triodului, şi anume „Uşile pocăinţei”, care anunţă că a venit ceasul pentru a ne trezi sufletul din letargia duhovnicească şi a-l curăţa, pentru a primi milostivirea Dătătorului de viaţă.
Preasfinţia Sa a conturat astfel, în opoziţie, portretul moral al celor două persoane care au urcat la Templu pentru a împlini rânduiala cultică. „Acest fariseu a venit la templu să se roage. Şi bine a făcut că a venit să se roage. La templu însă, stând drept, zicea întru sine; a început bine, dar n-a continuat bine. A început bine spunând: Dumnezeule, îţi mulţumesc. N-ar trebui să înceapă aşa fiecare rugăciune a noastră, să-I mulţumim lui Dumnezeu? Pentru ce ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu? Pentru că existăm, … că ne-a dăruit sănătate, … pentru toate cele pe care ni le dăruieşte. Dacă mergem mai departe, ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne rabdă, pentru că ne iartă, pentru că nu ne răsplăteşte după vieţile noastre, ci după mare mila Lui.” Justificându-şi închipuita sfinţenie, fariseul nu vede niciunul dintre lucrurile pentru care ar trebui să Îi mulţumească în mod real Stăpânului a toate, ci este recunoscător pentru superioritatea sa în faţa celorlalţi.
Din acest motiv, a subliniat Părintele Episcop-Vicar, Biserica ne învaţă să nu ne rugăm asemenea fariseului, ce prin modul său de gândire nu şi-a agonisit decât înstrăinarea de harul dumnezeiesc şi căderea dintru cele ale Împărăţiei. „Sfântul Siluan Athonitul spune că atunci când omul trăieşte în această închipuire de sine, în această părere foarte bună despre El însuşi, Dumnezeu întâi îi trimite o cădere, o neputinţă mică. Dacă nici atunci nu ne îndreptăm, nu ne înţelepţim, ne trimite una mai mare. Ne lasă în mâna celui rău ca să ne ispitească mai mult. Noi nu avem putere să ne împotrivim. Şi cădem ceva mai grav. Dacă nici atunci nu ne trezim, dacă nici atunci nu ne dăm seama că fără El nu putem face nimic, atunci Dumnezeu îngăduie căderea, Se depărtează şi retrage harul Său. (…) Certarea mândrului este căderea.”
Pe de altă parte, vameşul se remarcă prin profunda cunoaştere de sine şi conştientizarea micimii sale înaintea Ziditorului. „A venit şi vameşul să se roage; dar el avea conştiinţa păcătoşeniei sale. (…) Unii dintre noi suntem ca el, păcătoşi, dar nu avem şi conştiinţa păcătoşeniei. Şi el a venit înaintea lui Dumnezeu cu această smerenie. (…) Atitudinea smerită este o atitudine neîndrăzneaţă. Omul smerit, precum vameşul, nu are o îndrăzneală foarte mare. Nu se pune pe el în faţă. N-a ieşit în faţă. Spune (Evanghelia) că el, vameşul, stătea departe. Nu îndrăznea nici ochii să îi ridice spre Dumnezeu. De ce nu îndrăznea? Pentru că ştia cine este. Pentru că nu se minţea pe el însuşi.”
În încheiere, Preasfinţitul Damaschin a subliniat că rugăciunea, pentru a fi mult roditoare, trebuie mereu însoţită cu smerenia. „Să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor. Când venim înaintea lui Dumnezeu să ne smerim, să fim conştienţi de neputinţele noastre, să fim conştienţi că nu avem niciun drept înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă atunci ai această conştiinţă că, de fapt, vin înaintea Ta, Doamne, ca ultimul om, atunci spui ca vameşul; altceva nu mai ai ce să spui: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul. Asta cerem de la Dumnezeu. Mila Lui. Iertarea Lui. Apelăm la bunăvoinţa Lui, la dragostea Lui. Nu la dreptatea Lui.”
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Preasfinţitul Părinte Episcop-Vicar l-a hirotonit întru diacon pe medicul Andrei Buzut, pe seama Mănăstirii Mirăuţi.
La finalul Sfintei Liturghii, în calitate de gazdă, arhim. Haralambie Ţanef a adus prinos de recunoştinţă şi mulţumire chiriarhului locului pentru că a binecuvântat ca la vechea reşedinţă mitropolitană a Moldovei să se săvârşească Sfânta Liturghie arhierească, ierarhului slujitor, pentru prezenţa în mijlocul comunităţii şi cuvântul de folos, soborului de clerici, corului şi tuturor celor prezenţi, fii duhovniceşti ai mănăstirii, pelerini şi închinători, care s-au alăturat în rugăciune în această zi deosebită.
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare din partea întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, şi i-a felicitat pe cei prezenţi, care au venit în număr mare, înfrumuseţând prin împreuna rugăciune Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Totodată, i-a îndemnat să rămână în continuare ataşaţi de slujbele Bisericii, pentru a înmulţi rodul bun al virtuţilor. Gândul de felicitare s-a îndreptat şi spre părintele stareţ Haralambie, atât pentru prăznuirea liturgică a sfântului al cărui nume îl poartă, cât şi pentru râvna şi dragostea cu care păstoreşte obştea monahală, dar şi familia extinsă a Bisericii Mirăuţilor.
În semn de recunoştinţă pentru vizita arhierească şi pentru dragostea cu care răspunde de fiecare dată chemării de a sluji în această biserică emblematică, cu o istorie aparte pentru Ţara Moldovei, părintele stareţ i-a dăruit ierarhului un omofor şi un epitrahil, exprimându-şi nădejdea că şi de acum înainte îl va purta în rugăciune, împreună cu întreaga obşte şi cu toţi cei ce iubesc acest sfânt locaş.
Şi credincioşii au primit daruri din partea obştii mănăstirii, o mică răsplată pentru dragostea cu care înconjoară acest locaş de cult şi pentru că în fiecare săptămână împodobesc slujbele prin prezenţă şi împreună rugăciune. Îmbogăţiţi duhovniceşte prin participarea la cea mai importantă slujbă din cultul ortodox şi prin înţelegerea pilduitoarelor cuvinte ale Mântuitorului, ei s-au bucurat şi de binecuvântarea arhierească, pentru a pune deopotrivă început bun ostenelilor sufletului şi ale trupului, ca în noaptea de Înviere să cânte cu bucurie: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel Ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta” (Cântarea a 3-a de la Utrenia Paştilor).
IRINA URSACHI
Comentarii