Sindicaliştii din sănătate au depus la CJ Suceava un memoriu cu revendicările grevei 

> Gheorghe Şoldan:  Fiecare angajat este important

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a primit luni, 20 iulie 2026, o delegaţie a sindicaliştilor din sănătate pe fondul protestelor din sector.

La întâlnire au participat Gabriel Buliga, preşedintele CNSLR Frăţia Suceava, şi Romică Balan, reprezentant al USJ Sanitas Suceava.

Cu această ocazie, sindicaliştii au depus un memoriu care cuprinde principalele revendicări ale grevei din sistemul de sănătate şi au solicitat conducerii Consiliului Judeţean Suceava să îl transmită către Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, au prezentat calendarul acţiunilor de protest planificate şi au subliniat respectarea procedurilor legale pe parcursul desfăşurării acestora.

Preşedintele CJ Gheorghe Şoldan a afirmat că fiecare angajat este important şi a cerut ca protestele să se desfăşoare în strictă conformitate cu legile în vigoare, astfel încât niciun pacient să nu aibă de suferit.

„Dialogul instituţional şi respectarea drepturilor salariaţilor sunt esenţiale pentru identificarea unor soluţii în interesul sistemului de sănătate şi al angajaţilor” a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI