În iarna anului 1790/1791, un călător cu totul neobişnuit pe acele neprietenoase meleaguri siberiene se adresa umanităţii cu următoarele cuvinte: „Vrei să ştii cine sunt? Ce sunt? Unde mă duc? Sunt ceea ce am fost şi voi rămâne întreaga-mi viaţă. Nu vită, nici copac, nici rob, ci Om”.
Călătorul pornise din Petersburg ferecat în lanţuri, supravegheat de poliţie şi jandarmi, şi drumul îl ducea în fundul Siberiei, la Ilimsk, situat la 7.000 de verste depărtare de capitala ţaristă. Acest prigonit de urgia ţarinei Ecaterina a II-a, era primul revoluţionar rus şi primul scriitor surghiunit politic – Alexandr Nikolaevici Radişcev, autorul cărţii ,,Călătorie de la Petersburg la Moscova”, ce stârnise multă vâlvă în întreaga Rusie.
Radişcev s-a născut în 1749 în satul Verhnee Abliazovo (regiunea Penza de astăzi) şi a murit în 1802. El aparţinea, prin originea şi educaţia sa, nobilimii. A rupt cu interesele clasei din care făcea parte, asumându-şi misiunea grea de luptător pentru eliberarea poporului. Un eveniment de deosebită importanţă în tinereţea lui Radişcev a fost plecarea la studii la Leipzig. Ecaterina a II-a a trimis în străinătate o serie de tineri cu aptitudini intelectuale deosebite, intenţionând să le încredinţeze apoi posturi de conducere în aparatul de stat. În această perioadă Radişcev studiază temeinic operele enciclopediştilor francezi Rousseau, Montesquieu, Mably, precum şi cartea „Despre raţiune” a cunoscutului Helvétius. Aşadar, Radişcev se întoarce în Rusia în 1771 ca un gânditor format şi un critic necruţător al ţarinei Ecaterina a II-a.
Ecaterina a II-a, care aspira să egaleze gloria lui Petru cel Mare, ducea o politică de duplicitate foarte abilă, care ar putea fi caracterizată drept un fals absolutism luminat – sub masca unei femei culte, „discipolă” a enciclopediştilor, a ţarinei luminate, care cultiva filozofia, sprijinea şi iubea arta şi literatura, care urmărea să organizeze statul pe principii sociale şi politice raţionale şi echitabile, care ar fi dorit să facă din lucrarea lui Montesquieu „Spiritul legilor” legea fundamentală a Rusiei, se ascundea, de fapt, o autocrată şi o feudală convinsă, care nu înţelegea să cedeze nimic din puterea ei şi a clasei pe care o reprezenta. Nu întâmplător a denumit-o Puşkin ,,Tartuffe cu fustă şi coroană”.
Adevărata politică a Ecaterinei se oglindea în ucazurile din 1765, 1767, 1768 prin care se îngăduia boierilor să-i trimită pe iobagi la ocnă fără judecată sau să-i vândă ca pe nişte vite. Înăsprirea crescândă a exploatării feudale a provocat nemulţumiri puternice în rândurile ţărănimii. În primii zece ani de domnie a Ecaterinei a II-a (1762-1772) au fost 40 de revolte ţărăneşti de mari proporţii, ce au atins apogeul în războiul ţărănesc de sub conducerea lui Emelian Pugaciov (1773-1775).
La sfârşitul anului 1788 Radişcev termină opera sa fundamentală, ,,Călătoria de la Petersburg la Moscova”, care apare în mai 1790.
Cartea este concepută ca un jurnal al călătoriei între cele două oraşe. Staţiile se urmează una după alta: Sofia, Tosna, Liubani, Ciudovo, Spasskaia, Polest, Podberezie, Mednoe etc.
Cartea este scrisă la persoana întâi. Ea relatează peripeţiile de drum, impresiile, gândurile, reflecţiile autorului care călătoreşte între cele două oraşe.
La Liubani el încearcă să răspundă unui ţăran care se plângea de cruzimea boierilor şi a arendaşilor că „nimănui nu e îngăduit de lege să chinuiască oamenii”. Dar cugetând în adâncul său la felul brutal în care se poartă uneori şi el cu iobagii îşi zice că a avut dreptate ţăranul care i-a spus: ,,Să-i chinuiască? Bine ai grăit! N-ai grija boierului, nu ţi-ar fi pe plac să fii în pielea mea…”.
La Mendnoe, indignarea de a vedea vânzându-se iobagi îl face să protesteze împotriva legilor care îngăduie asemenea fapte: „Ce bătaie de joc, ce ponegrire a oricărui sentiment de omenie!”.
În ultimele capitole Radişcev este pe deplin edificat asupra „binefacerilor” cârmuirii ţariste şi a feudalismului. La capătul călătoriei sale el ajunge un duşman aprig al regimului autocrat şi al clasei sale, şi un adept al desfiinţării iobăgiei. Ţarina Ecaterina a II-a este criticată cu atacuri necruţătoare cum ar fi: ,,În purpură te-am îmbrăcat / Te-am pus dreptăţii păzitor / Orfani şi văduve să aperi / Cu cel nevinovat să fii / Ca un părinte iubitor …” sau „veşmintele tale sunt ,,pătate de sânge şi ude de lacrimi”. Pe degetele tale sunt ,,urme de creier de om”, picioarele ,,îţi sunt îngropate în tină”. În jurul tău sunt numai ticăloşi, mişei, pizmaşi, hoţi. Popo-rul e asuprit, batjocorit şi zace în mizerie; în schimb curtenii se lăfăiesc în lux.
Apariţia cărţii „Călătorie de la Petersburg la Moscova” a fost viu comentată în societatea rusă. Foarte curând unul din exemplare a ajuns în mâinile ţarinei care a citit cartea cu multă atenţie şi a făcut pe margini numeroase însemnări. Concluzia la care a ajuns Ecaterina a II-a a fost că Radişcev ,,este un răzvrătit mai primejdios decât Pugaciov.” După citirea cărţii „Călătorie de la Petersburg la Moscova” ţarina Ecaterina a II-a i-a reproşat lui Diderot faptul că i-a luat apărarea lui Radişcev, cu următoarele cuvinte: „Tu lucrezi pe hârtie, care suportă orice. În timp ce eu, o biată împărăteasă, lucrez pe pielea umană, care este total diferită, se irită şi se gâdilă”.
Sentinţa era dată. Scriitorul a fost arestat, închis în celebra fortăreaţă Petropavlovsk, judecat şi condamnat la moarte. Sub presiunea opiniei publice progresiste, „mărinimoasa” ţarină i-a comutat pedeapsa în exil pe 10 ani în Siberia, la Ilimsk.
Puşkin l-a numit pe Radişcev „duşmanul robiei”. El a fost într-adevăr un duşman neîmpăcat al robiei şi primul care a ridicat în Imperiul Rus steagul luptei pentru libertate.
Figura sa luminoasă şi curajul de care a dat dovadă au fost exemple pentru mii de patrioţi ruşi care au plătit cu viaţa lupta împotriva ţarismului şi mai apoi a dictaturii comuniste şi post comuniste.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii