În sfârşit, diriguitorii noştri au descoperit ceea ce-i sufocă pe poporeni de 30 de ani: nu e stradă, nu e comună, oraş, nu sunt staţiuni turistice să nu aibă celebrele săli de jocuri Las Vegas, StarBet, Loto-Prono, săli de poker, de păcănele, alături de mai vechile magazine cu lozuri în plic şi alte multe găselniţe de stors bani de la fraieri. Mai trebuie să se legalizeze Alba-Neagra, barbutul şi şeptica pe bani ca să le avem pe toate. Hai că se poate!
Cu câţiva ani în urmă, mi-a trecut pragul un fost elev rezident în New York care se ocupa cu realizarea şi programarea softurilor multor tipuri de instalaţii mecanic-electronice din marile metropole ale lumii şi marile firme ale industriei de profil şi astfel am putut afla, deloc surprins, că în această industrie profitul depăşeşte orice închipuire: cazul când dintr-o sută de dolari (USD) câştigul e de 1,14 dolari e cel mai frecvent, iar anunţurile că se poate câştiga până la 49% e doar publicitar, în practică se câştigă mult mai puţin la Wheel of Fortune, e.g., iar asta înseamnă că partea patronului nu poate fi mai mică de 50% niciodată! Nu vă pare rău după banii munciţi ori căpătaţi cine ştie cum? Nu mai bine i-i băgaţi direct în buzunar săracului patron ca să zică bogdaproste şi scăpaţi de stres? Este om cinstit individul, patronul care se pretează la aşa ceva sau ţepar, hoţ la drumul mare?
ineţi cont că la noi intrările şi ieşirile pentru aceste „jocuri“ nu pot fi controlate integral, ceea ce înseamnă că profitul se poate apropia în unele cazuri de 99%. În aceste codiţii să nu vă treacă prin minte ideea că o mulţime de decidenţi administrativ-politici de sus până la trotuarul din faţa primăriilor ar avea buzunarele goale iar din garaj le-ar lipsi niscaiva bolizi de lux picaţi din cer. Fiindcă n-am văzut până azi nici la noi, nici aiurea ins trăitor din salariu muncit, asudat, terminat fizic ori psihic, să „spargă“ ceva milioane de euro pe Ferrari, Lamborghini, mai multe în Bucureşti decât în Roma şi Viena la un loc. Nu i-a trecut nimănui prin minte că ceva pute pe la tanti Corupţia, pe la taxe, finanţe şi fisc că s-a umplut ţara de jocuri de noroc şi de mari bogătani peste noapte?
Nu cunoşteau politicienii noştri această realitate când hectare de vitrine negre năpădiseră străzi întregi? Unele cu majordomi impunători în uniformă cu fireturi aurite la uşă? Nu-i văd pe baştani care-şi bat joc de poliţişti şi autorităţi? Ba da, dar cineva ascunde realitatea şi minte de la obraz, iar cel ce minte este evident interesat în menţinerea ticăloşiei. Asta din punct de vedere legal.
Din punct de vedere uman-educativ, lucrurile sunt mult mai încurcate. Ca şi drogurile, alcoolul, tutunul…, jocurile de noroc creează dependenţă, ceea ce diriguitorii occidentali au priceput de sute de ani şi au luat măsuri în consecinţă. La unii au reuşit, la alţii mai puţin, iar la noi, deloc, mai bine-zis, din contra, deverul a luat un avânt sufocant. Cauzele sunt aceleaşi pentru care România se zbate la coada Europei: lipsa educaţiei ţintite spre anumite domenii vitale precum cinstea şi corectitudinea, rolul şi însemnătatea muncii, a gestionării banilor, a relaţiilor sociale, a deprinderilor de igienă şi sănătate… În Apusul civilizat, mare parte din această activitate are loc în familie, în societate, ceea ce la noi se întâmplă în foarte mică măsură, după cum ne-o arată toate anchetele socio-economice, ale noastre şi ale altora.
Fiindcă numai legea nu va fi suficientă pentru intrarea în normalitate şi nu este vorba de interzicerea, de dispariţia industriei jocurilor de noroc cât de dispariţia reclamelor, a publicităţii de pe toate canalele, dispariţia sediilor din centrele localităţilor că nu ne aflăm într-o ţară bananieră. Guvernul trebuie să plătească clipuri bine ţintite pentru toate tipurile de canale media în vedea diminuării fenomenelor, a cazurilor când copiii rabdă de foame şi frig, iar părinţii aruncă banii în buzunarele patronilor veroşi de jocuri de noroc – fără ca guvernul să le dea o şansă şi dependenţilor.
Dar „aveţi puţintică răbdare“, auzim sfatul sfatul lu’ conu’ Zaharia Trahanache din spatele scenei, drept semn că am scris articolul de pomană!
Comentarii