Constantin Tîrziu iubeşte adevărul. El face parte din stirpea aleasă a scriitorilor care şi-au făcut un crez din cunoaşterea şi restituirea trecutului.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost aceea a unui om deschis, cu un extraordinar simţ al umorului şi cu o francheţe dezarmantă. Anul acesta, de Ziua Culturii Fălticenene, în cadrul Galei „10 pentru Fălticeni”, la secţiunea Excelenţa pentru educaţia din mediul rural, Asociaţia Fălticeni Cultural l-a celebrat, oferindu-i un trofeu pentru întreaga carieră didactică. A fost momentul în care am putut constata cât de firesc, fără orgoliul celebrităţii şi fără aerul scorţos al celor care au cunoscut gloria pe scena Cetăţii, a primit această recunoaştere publică a dăruirii cu care s-a dedicat educaţiei ca profesor de istorie, scriitor şi înfăptuitor al unor proiecte culturale inedite.
Trăitor în Horodnicenii Sucevei, în aceeaşi vatră de cultură românească unde scriitorul şi omul politic moldovean Nicolae Istrati înfiinţa, în 1855, prima şcoală de fete, transformată în prima şcoală mixtă, precum şi primul teatru rural, prin „Conservatorul de Muzică şi Declamaţie” din 1860, scriitorul Constantin Tîrziu este el însuşi un întemeietor şi un făuritor de cultură. Pe urmele şi la înălţimea înaintaşilor, Constantin Târziu pune bazele unui muzeu rural atunci când întemeiază, alături de alţi intelectuali de vază din Horodniceni, Fondul Documentar „Nicolae Istrati” din Rotopăneşti, care deţine ultimile rămăşiţe, dar şi exponate-unicat ale bunurilor marii familii Istrati, cu os domnesc şi rădăcini din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
În vatra Horodnicenilor au văzut lumina lumii multe personalităţi ale culturii noastre, înregistrate şi scoase la lumină de cronicarul Constantin Tîrziu, între care, în 1817, şi celebra Maria Cantacuzino, fiica prinţului Nicolae Cantacuzino-Canta (vistiernic şi mare logofăt în vremea lui Mihail Sturdza), prinţesa de care fusese îndrăgostit Alecsandri, prinţesa care l-a îngrijit pe Nicolae Bălcescu şi l-a salvat pe Victor Hugo, prinţesa care a militat pentru Unirea Principatelor, intervenind pe lângă Napoleon al III-lea pentru recunoaşterea României, sub domnia lui Al.I.Cuza. Timp de aproape cinci decenii, Maria Cantacuzino, născută la Horodniceni, a strălucit printre personalităţile de primă mărime din Oraşul-lumină. Figura ei străluceşte pentru eternitate, fiind reprezentată de pictorul francez Cécile Puvis de Chavannes – unul din soţii prinţesei – în chipul Sfintei Genoveva, patroana Parisului de la Parthénon, precum şi în chipul Almei Mater din marele amfiteatru al Sorbonei.
Din cenuşa acestor celebrităţi şi din magma preţioasă care a lăsat urme adânci, împregnând toposul Horodnicenilor, s-a ridicat scriitorul Constantin Tîrziu. Pasionat de istorie, de izvoare şi de vestigiile vechimilor, domeniu în care a slujit ca profesor de istorie cu vocaţie, Constantin Tîrziu s-a aflat, dintru început, sub o stea norocoasă: aceea a coincidenţelor fericite, a întâmplărilor ziditoare de destin ales.
Din anii de facultate, sub influenţa providenţială a unor profesori dizidenţi ai regimului, a urmat calea adevărului istoric, „scoţând lumii la vedere”, asemenea cronicarului, evenimente, fapte reale şi oameni care compun pagini de istorie de demult sau de istorie recentă, „trăită pre inima sa”, asemenea lui Ion Neculce.
În majoritatea cărţilor sale, scriitorul Constantin Tîrziu se dedică unui necesar demers de recuperare a trecutului – crez artistic definitoriu misiunii sale scriitoriceşti.
Cartea de faţă, intitulată „Armeanca”, se înscrie în categoria scriiturii gen cronică de familie. Sub vălul ficţiunii literare, noul său roman prezintă istoria unei familii armeneşti, proiectate pe fundalul contextului istoric al zbuciumatului secol al XX-lea. Prin vocea personajului principal al cărţii, Emma Krismanik, născută în 1939 „armeancă după tată, dar, după mamă, străneapoată a lui C.A. Rosetti, revoluţionarul de la 1848 “, aflăm începuturile acestei familii: „După cercetările mele, întreprinse în Arhivele Statului din Austria şi din Arhivele comunităţii armene din România, familia Krismanik a fost o dinastie de intelectuali, militari şi comercianţi, pomeniţi în documente austriece şi româneşti. Ei au avut numeroase proprietăţi printre care şi moşia Stupca, unde s-a născut celebrul compozitor Ciprian Porumbescu, autorul nemuritoarei «Balade». În puţinele însemnări care s-au păstrat de la tata şi cu date consemnate încă din 1667, familia Krismanik era originară din Ani, capitala Armeniei Mari”.
Organizat pe secvenţe epice, discursul narativ urmăreşte cronologic destinul protagonistei, de-a lungul a peste opt decenii, care corespund perioadei comunismului, de la instaurarea regimului roşu, până după căderea regimului lui Ceauşescu, şi de la instalarea regimului postdecembrist, până în prezent.
Episoadele dramatice ori absurde alternează cu altele sentimentale ori suprarealiste, aşa cum este viaţa, fără retuşuri, imprevizibilă, mereu surprinzătoare. De altfel, autorul, un anticalofil incurabil, este adeptul notaţiilor directe, necăutate, al căror miez se află în valoarea documentară a scriiturii. Cititorul este uimit să constate că experienţele de cunoaştere ale protagonistei par desprinse din viaţă, unele din viaţa naratorului însuşi care le înfăţişează panoramic şi detaliat, cu acuitate senzorială uimitoare, oferind valoroase informaţii de ordin istoric, geopolitic şi diplomatic. Autorul nu a păşit niciodată dincolo de graniţele ţării, puterea de sugestie din descrieri ţine de harul lui scriitoricesc şi de vocaţia documentării. În acest fel, stângăciile stilistice sunt compensate de orizontul cunoaşterii de tip enciclopedic al autorului. Pagini de fină observaţie asupra psihologiei oamenilor puterii, reflecţii subiective asupra mentalului colectiv, descrieri fotografice ale unor trasee geografice, precum călătoriile în URSS, Siberia, Armenia şi Irak, dublate de atente notaţii despre modul în care se înfăptuia manipularea maselor în anii comunismului reprezintă partea de rezintenţă a acestei cărţi-document. Astfel, radiografia modului de organizare a Comsomolului, prezenţa NKVD-ului sovietic în structurile puterii de la Bucureşti, povestea uimitoare a actriţei Dina Cocea în misiunea diplomatică a României la ONU, între 1956-1962, perioadă care corespunde războiului rece, „epoca de aur” a lui Nicolae Ceauşescu şi „loitura de stat” din 1989 (cum susţine autorul), sunt doar câteva secvenţe din roman, menite a suscita interesul oricărui cititor atras de istoria reală.
Reflecţiile auctoriale pe marginea evenimentelor narate conferă autenticitate sporită situaţiilor înregistrate caleidoscopic, probând experienţa de cunoaştere, ironia subtilă, umorul de calitate şi capacitatea de judecată cu valoare general-umană ale autorului: „Ca să stai liniştit şi să nu faci nimic, trebuie să stai foarte sus! ”; „Băşcălia ne-a salvat de-a lungul veacurilor. Nu am luat nimic în serios.” Observaţia ultimă ne reaminteşte celebra afirmaţia a lui Raymond Pointcaré, aleasă de Mateiu Caragiale drept motto la „Craii de Curtea Veche”: „Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient ou tout est pris a la légere…” (Ce vreţi, noi suntem aici, la porţile Orientului unde totul este luat în uşor/la voia întâmplării). Alte reflecţii sunt adevăruri dureroase despre consecinţele tăvălugului dictaturii comuniste asupra mentalităţii noastre: „După ce a trudit pe brânci pentru dezvoltarea proprietăţii socialiste, ‹‹omul nou›› şi-a dat seama […] că ea nu i-a adus nici libertatea visată, nici bunăstarea promisă. […] proprietatea socialistă a creat sentimentul muncii în zadar, a împiedicat diferenţierea dintre cel harnic şi cel leneş, a făcut pe prost să se creadă egalul celui deştept, pe cel deştept să înţeleagă că inteligenţa nu-i foloseşte la nimic.”
În concluzie, „Armeanca” este un roman-document, cronica istoriei recente a României, în context geo-politic larg, iar legătura autorului cu evenimentele răvăşitoare din roman oglindeşte o constantă a operei sale, dorinţa irepresibilă de a restitui adevărul.
ELEONORA BULBOACĂ
* Sub acest titlu apare prefaţa la „Armeanca”, recenta carte publicată de Constantin Târziu şi lansată la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, la 29 septembrie 2023.
Comentarii