Pictorul Ilie Boca, profet în ţara lui

Pe pictorul   Ilie   Boca l-am cunoscut în anul 1984, la Suceava, când i-am solicitat un interviu pentru ziarul „Zori noi” în ipostaza de laureat al Marelui Premiu al Voroneţienei, preţiosul, râvnitul premiu al valorosului festival. Am menţionat momentul din două motive. Primul este că mi-ar fi plăcut să-i reîntâlnesc lucrarea cu care a cucerit acel premiu în expoziţia de acum, un astfel de accent emoţionează, dacă ne gândim la recenta prezenţă a unui tablou cu cireşe de Ion Andreescu în expoziţia Doinei Mihăilescu „Felurite cireşe acolo deasupra”. Celălalt motiv ţine de presupunerea noastră că trofeul Voroneţienei a pus leac peste rana lipsei de interes a Sucevei pentru aducerea acasă în anul 1967 a lui Ilie Boca, originar din Botoşana, atunci absolvent al prestigiosului Institut de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti. O lipsă de interes tot mai condamnabilă pe măsură ce personalitatea artistului se dovedea din ce în ce mai  benefică pentru Bacăul cultural, acolo unde a atras artişti plastici de talent, a edificat o puternică filială a Uniunii Artiştilor Plastici, a organizat tabere de creaţie la Berzunţi, Letea, Tescani, studii universitare de profil, cel mai durabil pod peste Prut – „Saloanele Moldovei” şi cum viziunea, energia sa organizatorică s-au îngemănat permanent cu un talent puternic, creator al unui univers plastic profund original, a creat şi o şcoală, din rândul bochiştilor săi crescând nu puţini  artişti cu personalităţi distincte.

În anul 2009, sub auspiciile Organizaţiei Bacău a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina conduse la acea vreme de Emilian Drehuţă, căruia îi păstrăm o frumoasă amintire, a apărut un album de fotografii din Bucovina, „Rădăcini”, nu doar realizat cu implicarea lui Ilie Boca, dar populat şi cu oameni din Botoşana primei jumătăţi a secolului trecut, în ţinuta sărbătorească a costumului naţional (cum i se spunea portului popular în Bucovina) cu care familia se aduna cu gravitate, cu expresia răspunderii faţă de imaginea pe care o va nemuri în faţa obiectivului fotografic. Chipurile acestor oameni din Botoşana natală, în cheie hieratică, vor străbate timpurile privindu-ne, privindu-i pe cei care ne vor urma prin ferestrele palimpsestelor, panourilor, polipticelor, dipticelor pictorului Ilie Boca. Şi nu numai oamenii. Îi vor însoţi flori şi arbori, vietăţi obişnuite în gospodăria botoşăneană. Păsările, de pildă, dintr-o lucrare a începuturilor, „Parasca” (1958) vor puí la nesfârşit nu găini, nu pupeze, nu porumbei, ci cea care, deopotrivă însumându-le şi nereproducându-le, este recunoscută ca  pasărea lui Ilie Boca, urcată uneori înger la cer. „Indiferent ce voi picta, spunea artistul cu decenii în urmă, nu voi putea trece peste faptul că m-am născut într-un sat de lângă Suceava cu numele de Botoşana”, iar pe culmea seniorală a vieţii avea să-i povestească lui Carmen Mihalache, autoare, după „Magia amintirii”, a „Cărţii cu Ilie Boca”, pe care, la vernisajul din 7 mai 2021 al personalei de la Suceava, criticul de artă Oliv Mircea o considera „o capodoperă despre cum trebuie documentată viaţa unui artist”: „La Botoşana, tradiţiile locului s-au împletit cu cele aduse de pribegi, de prin zona Ilvelor, în timp formându-se o trainică şi frumoasă civilizaţie sătească ale cărei orânduieli se păstrează şi acum. Mă regăsesc în această civilizaţie a locului meu de naştere, în tot ce am eu mai adânc întipărit în mine. Acolo sunt rădăcinile mele”. De altminteri, puternica legătură cu locul natal, cu Bucovina, vie în opera lui Ilie Boca, mândria pentru frumuseţile sale, palpită şi în documentul foto al invitării la Botoşana, la Voroneţ a respectatului său profesor Alexandru Ciucurencu împreună cu asistentul Vasile Grigore şi câţiva colegi de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.

După refuzul mâinii întinse tânărului absolvent de către oficialităţile sucevene de atunci, refuz  care l-a dus la Bacău, când poate Ilie Boca îşi va fi spus cu mâhnire că „Nimeni nu-i profet în ţara lui”, abia aproape două decenii mai târziu, vreme în care Ilie Boca impresionase deja Moldova şi România culturală cu creaţiile sale şi cu neodihna sa fertilă în slujba artei, aşa cum am spus, cam de la data Marelui Premiu al Voroneţienei încep recunoaşterile celor de acasă cu invitarea pictorului cu personale pe meleagurile noastre: în anul 1988 la Galeriile U.A.P. Suceava, în 1990 la Muzeul de Etnografie din Gura Humorului, în 1991 la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, în 2008 la Muzeul Naţional al Bucovinei (utilizând denumirea de azi a prestigioasei instituţii) şi acum, în mai-iulie 2021, tot la Muzeul Naţional al Bucovinei. Mă refer, desigur, la invitaţiile acceptate, posibile, toate la mare concurenţă cu cele venind din străinătate şi din marile oraşe din ţară, pe fondul admiraţiei în creştere a colegilor de breaslă şi a iubitorilor de pictură bucovineni. Ţin minte şi acum regalul găzduit de Muzeul Naţional al Bucovinei în octombrie 2008, neîncăpător la ceasul vernisajului onorat atunci nu numai de artist, ci şi de soţia sa, Doamna Lica Boca, de rafinatul critic de artă Maria-Magdalena Crişan, de numeroşi artişti plastici, unii veniţi special pentru eveniment, ca Dany-Madlen Zărnescu, de la Bacău.

Fireşte, au mai fost şi alte întâlniri în văzul lumii cu Ilie Boca în Bucovina sa, în anul 2004, când cu generozitatea care îl caracterizează a deschis expoziţia-debut a lui Constantin Severin, în iunie 2006, când, într-un amfiteatru al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, tăcut, emoţionat şi mândru, a urmărit susţinerea tezei de doctorat a fiicei, Ioana, deopotrivă chip luminos al picturii sale, apoi în anul 2009, când a expus pe simezele Muzeului Naţional al Bucovinei lucrările realizate, împreună cu ceilalţi participanţi în Tabăra de pictură de la Suceviţa, organizată de această instituţie, expoziţie care a urcat şi în nord, la Muzeul de Artă din Cernăuţi, iar în verile 2013 şi 2014 când a lucrat în  taberele de creaţie de la Norvina – Straja, tabere susţinute de farm. col.(r) Gheorghe Juravle, un bucovinean de asemenea stabilit la Bacău.

Dar să ne reîntorcem la  amiaza zilei de 7 mai 2021 din Săptămâna Luminată, ziua Izvorului Tămăduirii, la vernisajul personalei  Ilie Boca. Ştiţi cum se întâmplă, faptul că vezi pictura unor biserici precum cele ale mănăstirilor Voroneţ, Humor, Moldoviţa şi Suceviţa pentru a doua sau a treia oară, nu te „protejează” de simţământul respiraţiei tăiate, pe care eu l-am trăit în 1994, la Bucureşti, la Galeriile Calderon, când înainte de a o auzi la Suceava pe Maria-Magdalena Crişan, m-am simţit între pereţii literalmente acoperiţi de lucrările artistului ca înconjurată de frescele exterioare ale acestor biserici pliate în interior. Doar că în locul scenelor biblice, scene din calendarul gospodăriei rurale bucovinenene, cu blândeţea lor străveche trecută treptat în fantastic, ici un porclup este gata să-şi ia zborul din braţele gospodarului, dincolo o sirenă având cap de fiară lunecă de pe genunchii unui sătean, ici o cheie de jucărie mecanică se învârte într-o spinare umană, dincolo cuiva în fugă i-au apărut aripi de avion ş.a.m.d. L-am retrăit atunci, la vernisajul sucevean din 2008, şi din nou acum, în aerul de mare sărbătoare generat de participanţi, majoritar artişti plastici, şi de importanţa celor aflaţi în faţa noastră, sculptorul Ion Mândrescu, prefectul Iulian Cimpoeşu, dr. Constantin-Emil Ursu, director-general al Muzeului Naţional al Bucovinei, criticul de artă Oliv Mircea, curatorul expoziţiei şi al catalogului (pe măsura expoziţiei, adică excelent) şi Niculai Barbă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Iar împreună cu noi toţi, Ilie Boca la telefon. Bucuros şi cu alese cuvinte de gratitudine pentru cei implicaţi în organizarea evenimentului, Consiliul Judeţean Suceava cu proiectul Paştele în Bucovina (în cadrul căruia a fost deschisă expoziţia) şi Muzeul Naţional al Bucovinei. „Oriunde v-aţi afla povestiţi despre Bucovina şi o promovaţi… Oriunde v-aţi afla, sunteţi bucovinean şi sunteţi pentru Bucovina”, spune Niculai Barbă şi dă citire hotărârii Consiliului, prin care Ilie Boca este proclamat Cetăţean de Onoare al Judeţului Suceava, „în baza referatului semnat de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului…” La fel şi sculptorul Ion Mândrescu, „dar azi e Ziua Ilie Boca”, spune Niculai Barbă, care speră înmânarea diplomelor doveditoare aievea, amândurora, într-o ceremonie organizată la Suceava, poate spre sfârşitul perioadei în care este deschisă expoziţia. După aceea, Iulian Cimpoeşu îşi aminteşte cu plăcere că în urmă cu ani de zile, atunci în calitate de conservator, de om al Muzeului, s-a ocupat de o altă personală Ilie Boca. În continuare, conferenţiază Oliv Mircea despre „Caracterul simbolic şi experienţa estetică a lumii lui Ilie Bo-ca” – „nume propriu al artei româneşti”, „o prezenţă inconfundabilă în artele plastice româneşti contemporane”. Un discurs seducător, nedescurajat de sentimentul că despre pictura lui Ilie Boca s-a zis, s-a scris totul, ci susţinut de convingerea că graţie pictorului care permanent mai are ceva de spus, ceva nou de trăit şi dăruit, şi criticul de artă – ceva nou de descoperit şi povestit.

În încheiere, un gest de mişcătoare eleganţă: dr. Constantin-Emil Ursu mulţumeşte pentru sprijinul acordat edificării Sărbătorii Ilie Boca soţiei artistului, Doamnei Lica Boca, atât de rar la vedere, atât de intens, de solidar  implicată în destinul strălucit al pictorului.

Privind unul din palimpsestele în care colajul îmi prilejuieşte reîntâlnirea cu strămoşii, cu părinţii din paginile „Rădăcinilor” închinate Botoşanei, îmi spun că pot fi mulţumiţi: urmaşul Ilie Boca   a ajuns profet în ţara lor, în ţara lui. Apoi mă întorc cu gândul la un gând al Mariei-Magdalena Crişan: „Acesta pare a fi principiul după care Boca îşi construieşte opera, având ca deviză «să te întorci îmbogăţit spre locul de unde vii»”. Şi simt că privindu-i expoziţia, această nouă biserică Ilie Boca împodobită cu fresce vechi întoarse spre lăuntrul său, Bucovina se bucură ca o fiinţă vie, cu suflet şi memorie.