Handbal masculin

Portarul de la CSU Suceava, Adrian Mircea, convocat la lotul naţional de juniori al României

Portarul Adrian Mircea a fost convocat la lotul naţional de juniori al României (generaţia 2008-2009) pentru o acţiune de pregătire programată în perioada 21-28 iunie.

Selecţionata condusă de Ionuţ Tiţa se va reuni la Plopeni (Prahova), iar în perioada 26-28 iunie va participa la Trofeul Carpaţi pentru Tineret, de la Ploieşti, sub titulatura de România B. La competiţie vor mai fi prezente România A, Polonia şi Turcia. În reprezentativa de tineret a României (generaţia 2006-2007), care se pregăteşte pentru Campionatul European M20, CSU Suceava va avea nouă reprezentanţi: selecţionerul Bogdan Şoldănescu şi jucătorii Răzvan Rîpă, Teodor Ilucă, Emanuel Şerban, Codrin Dascălu, Eduard Rusu, Ianis Chiruţ, Andrei Marcu şi Nicolas Zapodianu.

În sezonul recent încheiat, Adrian Mircea a fost component al echipei de Juniori 1 a CSU Suceava, pregătită de Vasile Boca, formaţie cu care a câştigat titlul de vicecampion naţional.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI